Jurnalul.ro Ştiri Social Polițiștii cercetează cazul educatoarei din Vrancea

Polițiștii cercetează cazul educatoarei din Vrancea

Cazul educatoarei din Focșani care a agresat fizic un copil de trei ani va fi cercetat de către polițiști, conform Agerpres.

În urmă cu o zi au apărut în presa locală fotografiile unui copil cu vânătăi pe gât. Acestea erau însoțite de declarațiile părinților care au spus că fiul lor a fost agresat fizic de către educatoarea de la grădiniță.

Mama copilului, Alexandra Voicu, povestește că fiul său a fost obișnuit cu colectivul, el fiind dus la creșă de la un an și 10 luni. Primele sale probleme au început la Grădinița 15 din Focșani.

„Aici a fost o problemă de la început. Nu-i plăcea colectivul, nu dorea să meargă dimineaţa, cu foarte multe insistenţe. Am zis că se va obişnui, dar problemele au fost din ce în ce mai grave. Copilul era din ce în ce mai agitat, nu mai dorea să meargă la toaletă, nu mai putea să se exprime cum trebuie.”

Potrivit mamei, copilul a mințit la sugestia educatoarei că s-a lovit de o masă.

„Copilul a spus că: doamna educatoare m-a dus la baie, m-a tras de păr, m-a ameninţat că mă închide în grupa plângăcioşilor, că mă închide în bucătărie cu cheia şi m-a strâns de gât. De ce? Pentru că a fost obraznic, ăsta este răspunsul lui” susține mama copilului.

Tânăra mamă are şi alte acuzaţii la adresa educatoarei, pe care o învinuieşte că ar fi strâns copilul de organele genitale, pentru că ar fi făcut pipi pe el şi nu ar fi vrut să se ducă la baie.

Părinţii spun au înscris copilul la o grădiniţă particulară, pentru că sunt dezamăgiţi de instituţiile de stat

Potrivit conducerii grădiniţei, educatoarea reclamată este angajată la Grădiniţa nr. 15 din Focşani de la începutul acestui an şcolar, atunci când a făcut şi testarea psihologică. Chiar dacă a fost reclamată de tatăl copilului, aceasta vine în continuare la grădiniţă.

Subiecte în articol: educatoare abuziva vrancea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri