Acesta a alergat 120 de kilometri într-o competiție de 22 de ore, obținând victoria detaşat şi stabilind un nou record.
"Iulian Rotariu continuă să uimească o lume întreagă prin faptul că reușește, tot timpul, să-și depășescă limitele!
În urmă cu puțin timp, organizatorii ultramaratonului Ultra Norway au anunțat că Iulian a trecut primul linia de finish.
Având în vedere faptul că durata cursei era de 44 de ore, dar colegul nostru a terminat cei 120 de kilometri în 22 de ore, se pare că acesta se află în fața unui nou record, chiar dacă a fost penalizat cu două ore pentru că nu a avut partener și a alergat singur.
De această dată, Iulian a alergat în inima Alpilor Lyngen, la 350 km nord de Cercul Arctic. A traversat cinci râuri, a trecut prin zăpadă, a alergat pe stânci alunecoase și abrupte. Că a fost extrem de dificil o dovedește și faptul că doar cinci concurenți au finalizat acest ultramaraton, ceilalți abandonând.
Odată cu finalizarea cursei din Norvegia, Iulian Rotariu a devenit primul alergător din lume care a câștigat cele cinci ultramaratoane ale Continental Challenge", a anunțat ISU Botoşani pe Facebook.
Iulian Rotariu a devenit primul alergător din lume care a câştigat cele 5 ultramaratoane ale Continental Challenge.