Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Dacă se va retrage Dragnea o să vină altcineva la conducerea PSD; nu eu

Ponta: Dacă se va retrage Dragnea o să vină altcineva la conducerea PSD; nu eu

Fostul preşedinte al social-democraţilor Victor Ponta a exclus posibilitatea de a reveni la conducerea partidului după alegerile locale, afirmând că, în cazul în care actualul lider al partidului, Liviu Dragnea, se va retrage de la şefia PSD "o să vină altcineva''.

"Dacă se va retrage domnul Dragnea, o să vină altcineva la conducerea PSD. Nu eu. Eu cu Liviu (nr - Liviu Dragnea) nu jucăm ping-pong cu PSD, i-l dau eu lui, el mie. Totuşi, noi doi în ultimii şase ani am condus PSD şi la lucruri bune, la victorii, şi la înfrângeri. Ne-am făcut împreună treaba pentru PSD şi ne-am făcut-o mai bine decât alţii", a spus Ponta.

El şi-a cerut scuze public pentru că a demisionat din funcţia de prim-ministru: "Îmi manifest un mare regret faţă de oamenii pe care i-am dezamăgit. Este vorba nu doar de parlamentarii noştri care au votat Guvernul, e vorba de milioane de oameni care au votat în 2012. Eu am candidat să fiu prim-ministru în 2012 şi evident că mă simt vinovat faţă de cei care m-au votat să fiu prim-ministru'', a adăugat Ponta.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: Victor Ponta liviu dragnea psd
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri