Jurnalul.ro Editoriale Popeasca şi Bănică, duet tras la indigo

Popeasca şi Bănică, duet tras la indigo

de Florin Condurateanu    |   

Lumea nu-şi mai aminteşte că duetul aplaudat zeci de ani Stela Popescu - Alexandru Arşinel nu a urcat pe scena revistei şi pe ecranul televizoarelor în această componenţă. Prima alcătuire a unui cuplu scenic de mare succes a fost Stela Popescu - Ştefan Bănică senior. Era de vis un cuplet cântat „a la Tănase” de Popeasca şi Bănică, farmec ridicat la pătrat, voci mângâietoare, umor, melodii devenite şlagăre. Numai că inima a dat semne de şchiopătare la Ştefan Bănică, a suferit un infarct şi acesta a decis să întrerupă şiragul nesfârşit de spectacole şi emisiuni de varietăţi de la TVR. S-a aplecat Bănică senior mai mult asupra rolurilor din teatru, secvenţelor de film, iar Popeasca a rămas fără partener de cuplete revuistice. Aşa că a apărut pe scenă, lângă Stela Popescu, tânărul actor cu lipici la public Arşinel, iar duetul cel nou a ridicat sălile în picioare zeci de ani. La un moment dat, s-a simţit nevoia şi de un suflu tineresc în această specie de anvergură a revistei româneşti. Şi a dat recital la televiziune, după 1990, un duet inedit: Emilia Popescu - Ştefan Bănică junior. O explozie de aplauze, cei doi colegi de generaţie actoricească erau delicioşi, cântau, dansau, făceau glume reuşite, se îmbrăcau în travesti. Artişti polivalenţi, remarcabili pe scena teatrelor, fermecători în cupletele „a la Tănase” succesiunea în timp după consacraţii Stela Popescu - Arşinel era asigurat. Mai ales că „juniorii” proveneau dintr-o generaţie de mari talente ale Facultăţii de Teatru: Bănică junior, Emilia Popescu, Mihai Constantin, Anca Sigartău. Vedetele tinere care crescuseră în familii cu părinţi şi rude strălucitoare. Mihai Constantin, corijentul delicios la geometrie din „Liceeni” era fiul uriaşului actor George Constantin şi al sopranei Iulia Buciuceanu de la Operă, Mihai având şi o mătuşă teribilă, soră cu mama, Tamara Buciuceanu. Emilia Popescu era fiica actorului de succes de la Operetă Emil Popescu şi al unei cunoscute balerine. Iar Ştefan Bănică junior avea un tată iubit de toţi românii, Ştefan Bănică. Dar şi acest duet de revistă cu „juniorii” Emilia Popescu - Ştefan Bănică fiul s-a despărţit, erau tentați să urce în carierele solo, nu mai aveau nici texte de cuplete inspirate de scriitori. Bănică junior este îndrăgit de toată lumea, Emilia Popescu a ajuns o mare actriţă la „Bulandra”. Şi să nu se uite că, în piesa de mare lipici la public „Străini în noapte”, partenera lui Florin Piersic, la început, a fost Emilia Popescu. 

 

 

Subiecte în articol: stela popescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri