Compania auto Porsche şi constructorul brazilian de avioane Embraer au anunţat un parteneriat inedit, în cadrul căruia un avion şi o maşină sport pot fi cumpărate la pachet.
Cele două companii vor scoate împreună la vânzare un set de pachete de lux: un avion Phenom 300E ediţie limitată şi un Porsche 911 Turbo S, tot ediţie limitată, la pachet.
Cele două vehicule au fost construite asemănător: scaunele sunt identice, la fel şi tapiţeria. Numărul de înregistrare al avionului apare şi pe aripa maşinii, dar şi pe cheia de contact.
Doar 10 pachete vor fi scoase la vânzare, iar preţul pleacă de la 10.9 milioane de dolari. Cumpărătorii vor primi și un ceas din titan, construit de Porsche să semene cu carlinga Phenom 300E.
(sursa: Mediafax)