Andreea Grecu a terminat pe locul 12 proba feminină de monobob la JO 2022. Vineri şi sâmbătă va fi pilotul echipajului de bob-2 feminin, din care face parte şi Katharina Wick.
Sportiva are 27 de ani și este legitimată la CSA Steaua. A devenit vicecampioană europeană de seniori la bob-2 feminin în 2020. A fost campioană mondială de juniori în 2018 şi medaliată cu argint în 2019, la bob-2. Se află la a treia participare la Jocurile Olimpice, după Soci 2014 şi PyeongChang 2018.
La ceremonia de deschidere a JO 2022, purtătorii de drapel ai delegației României au fost Raluca Strămăturaru - sanie şi Paul Pepene - schi fond.