Teritoriul arctic, cu o suprafață de 2,2 milioane de kilometri pătrați, a fost locuit inițial de popoare paleo-eschimose migratoare din Canada.
Povestea europeană a Groenlandei începe în secolul X, când Erik cel Roșu, exilat din Norvegia pentru crimă, a ajuns pe insulă și i-a dat numele de „pământ verde" pentru a atrage coloniști, notează TF1.
După secole de prezență vikingă și apoi abandon din cauza iernilor aspre, europenii au revenit în secolul XVIII prin pastorul norvegian Hans Egede, care a stabilit o misiune în numele Danemarcei. Prima așezare urbană, Godthåb (actualul Nuuk), a fost fondată în 1728.
Importanța strategică a Groenlandei a crescut dramatic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când SUA a preluat controlul temporar al insulei în timpul ocupației naziste a Danemarcei.
Americanii au construit baze militare care au rămas active în timpul Războiului Rece, iar revista Time numea în 1947 Groenlanda „cel mai mare portavion din lume".
În prezent, deși se află sub tutela Danemarcei și primește subvenții considerabile, Groenlanda se bucură de autonomie din 1979 și pare mai interesată de independență decât de ofertele americane.
În 2023, parlamentul local a primit un proiect de constituție, iar alegerile din aprilie ar putea aduce noi discuții despre viitorul insulei.
„Groenlanda este a noastră. Nu suntem de vânzare și nu vom fi niciodată", a declarat ferm șeful guvernului groenlandez, Mute Egede, ca răspuns la ambițiile lui Trump.
(sursa: Mediafax)