Fiu al unui arendaș și descendent al unor familii de negustori, rudă pe linie maternă cu arhitectul Ion Mincu, autorul lui „Tănase Scatiu” își va fabrica, fantasmatic (precum Al. Macedonski sau Mateiu Caragiale) o genealogie prestigioasă. Să-i aprofundăm povestea, acum, la o sută de ani de la trecerea sa la cele veșnice.
Debutant cu poezie în revista umoristică Ghimpele (1878), Duiliu Zamfirescu trece pe la „Resboiul” lui G.H. Grandea și pe la „Literatorul” macedonskian (poemul Levante și Calavryta), pentru a se „stabili” din 1883 în cercul „Convorbirilor literare”, unde își tipărește cele mai valoroase scrieri. „Prietenia cu Titu Maiorescu, tradusă printr-o bogată corespondență (printre cele mai importante documente epistolare ale literaturii române), îi favorizează ascensiunea politică și diplomatică. După o activitate de procuror în provincie, avocat și profesor în Capitală, Zamfirescu intră în Ministerul Afacerilor Străine, iar din 1888 până în 1906 este atașat diplomatic la Roma, cu detașări la Atena, Haga și Bruxelles”, evoca într-o extraordinară minibiografie criticul și istoricul literar Paul Cernat. „Căsătoria în Italia cu o tânără «de familie» (Henriette Alievi) și inițierea masonică - specula Cernat - îl situează și mai bine în elita vremii. Epistolier strălucit, publicist fervent, politician unionist, Duiliu devine înalt demnitar averescan după Război, de două ori ministru de externe după 1918 și președinte al Camerei Deputaților”. Un scriitor bine înfipt, fără îndoială!
Un urmaș închipuit al bizantinilor
„Amintirile diplomatice cu care-și prefațează ciclul Comăneștenilor, ca și portretele și evocările memorialistice (inegale), merită recitite. Nerecunoscător față de binefăcătorul Maiorescu, care-l ajutase să intre și la Academie, urmașul închipuit al Lascarizilor bizantini îl sfidează în discursul de recepție (1909), generând una dintre ultimele replici polemice ale maestrului și adversități ireconciliabile”, continua evocarea profesorul Paul Cernat. Mai departe, pe aceleași unde: „Antipoporanist, disprețuitor al poeziei populare și al literaturii de peste munți, Duiliu Zamfirescu se întâlnește cu semănătorismul în atașamentul pentru boierimea de țară, dar se desparte de el prin elitismul ironizat de Gherea («pesimistul de la Soleni») și Caragiale («mă, Duilă!»). A debutat editorial în 1883 cu volumul de poezii și proze Fără titlu. Cochetează fără succes cu dramaturgia («Prea târziu», 1884), publică apoi două romane critice despre inadaptați și mișcările socialiste ale vremii («În fața vieții», «Lume nouă și lume veche»). Poet exotic de tip neoclasic («Pe Marea Neagră» ș.a.), marcat de influența italiană, Zamfirescu nu a evitat estetismul, nici poezia socială, scriind în cele mai variate formule, dar fără să depășească un corect nivel mediu”.
Lydda, cea mai modernă scriere
„A fost în schimb - mai aprecia Paul Cernat - un bun nuvelist, autorul mai multor volume și al câtorva capodopere ale genului («Locotenentul Steriu», «Furfanto», «Subprefectul» ș.a.). Și, desigur, primul nostru romancier în toată puterea cuvântului, cu un proiect major și o estetică personală a romanului, inspirată de mari modele europene. Ciclul familiei Comăneșteanu, prima saga din literatura română și, în intenție, frescă istorică a României moderne, are două piese de rezistență: patriarhalul «Viața la țară» (roman de atmosferă boierească a Bărăganului), «Tănase Scatiu» (roman social cu un erou emblematic), un roman de război inegal, cu prefigurări autenticiste («În război») și două romane ratate, de cazuistică erotică infatuată («Îndreptări», «Anna»)”. În afara ciclului - evidenția Paul Cernat -, sofisticatul roman epistolar Lydda (sentimental și psihologizant) este cea mai modernă scriere a acestui autor care și-a proiectat fantasmele feminine în personaje memorabile (Sașa Comăneșteanu, în primul rând), ambiția plebee în Scatiu și disprețul aristocratic în bătrânul Dinu Murguleț («Deschideți ușile, să iasă mirosul de mitocan!»).
Țărani cu botniță sau țărani meșteșugari?
Ultimele tușe: „Aroganța elitistă și arivismul politic l-au făcut pe Duiliu Zamfirescu antipatic multora. Se spune că pe moșia sa de lângă Odobești, țăranii purtau, la culesul viei, botniță. Dar nu pentru asta îl prețuim - explica Cernat. Scriitor de prim-plan, cel dintâi romancier adevărat al literaturii române, Zamfirescu a fost o personalitate deloc banală, cu o biografie insuficient valorificată. Fiul său mai mare, Alexandru-Duiliu, a fost el însuși scriitor și diplomat, ca și fiica acestuia, Sanda Stolojan, militantă a exilului anticomunist, prietenă intimă cu Constantin Noica și Emil Cioran, interpretă de limba română a președinților francezi și însoțitoare a lui De Gaulle în România”. Revenind la legătura stranie pe care aristocratul închipuit Zamfirescu a avut-o cu țăranii care munceau pe moșia sa de la Faraoanele, merită remarcată și o altă anecdotă, aflată în contradicție cu cea amintită mai sus. „Proaspăt întors în țară, după lunga misiune la Roma, Duiliu Zamfirescu avea să-i surprindă pe toți când, în 1907, în loc să persevereze în atitudinea de boier atotputernic, s-a dus prin nămeți la țăranii furioși să-i implore să dea dovadă de înțelepciune și cumințenie. De altfel, în 1909, în discursul său de recepție la Academie el a pledat pentru trimiterea de către stat în sate de maiștri care să utilizeze ateliere și să-i învețe pe cei care vor să muncească noi meșteșuguri”, rememora Radu Băieșu, redactor la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR).
Vechi, da’ bun!
Cui i se pare, citindu-l (condiție obligatorie), că Duiliu Zamfirescu este astăzi un gânditor perimat, să ia aminte la următoarele comentarii: „Bogățiile noastre sunt urmărite de lumea civilizată cu un interes mereu crescând și depinde de noi ca acest interes să nu ia alt caracter decât acela al unei colaborări echilibrate între capitalul străin și produsele naționale din care suveranitatea statului să nu iasă știrbită. Vă conjur să vă strângeți în jurul codrilor noștri, nu numai pentru a-i exploata, ci și pentru a-i păstra generațiilor viitoare, iar solul și subsolul să vă fie sfânt, pentru că acolo, deasupra straturilor de petrol, zac osemintele de două mii de ani ale unui popor care a știut să moară, apărându-l”.
Inspirație din Italia
Remarcabila contribuție a lui Duiliu Zamfirescu la zestrea literaturii române o reprezintă romanele sale din seria Comăneștenilor (Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări, Anna, Ceea ce nu se poate). Toate aceste scrieri se constituie în primul ciclu din literatura română, asemănător ciclului lui Émile Zola, Les Rougon-Macquart. O parte din aceste volume au fost scrise departe de țară, la Roma, când autorul lucra la legația română din Italia.
Fițe, fițe, fițe
„Duiliu Zamfirescu era o personalitate mult mai complexă decât se putea citi la prima vedere - considera muzeograful Radu Băieșu. Călătorea în trăsura sa trasă de cai de rasă, copiii îi erau educați de o bonă franțuzoaică, iar valetul purta livrea de epocă”. Fițe, fițe, fițe ...
Goana după zorzoane
Duiliu Zamfirescu a fost, fără îndoială, (și) un scriitor înnebunit după distincții, funcții, aprecieri, onoruri și medalii. De-a lungul vieții a și avut de altfel câteva prilejuri speciale pentru a ieși în evidență. În 1916, de pildă, autorul romanului „Tănase Scatiu” era ales președinte al Societății Scriitorilor din România, iar în 1918 devenea vicepreședinte al Academiei Române. Crème de la crème!
Știai că...
… fiul scriitorului și politicianului Duiliu Zamfirescu, Lascăr, a fost ucis într-un duel, în 1921?
… Duiliu Zamfirescu a murit pe neașteptate, în timpul unei excursii la Mănăstirea Agapia, răpus de o criză hepatică?
100 de ani s-au împlinit la 3 iunie 2022 de la moartea lui Duiliu Zamfirescu, autor considerat primul romancier adevărat al literaturii române
18 ani a servit Duiliu Zamfirescu ca diplomat în Italia, țară în care s-a căsătorit și i s-au născut cei trei copii (Henrrietta, Alexandru și Lascăr)
„Se spune că pe moșia sa (n.r. - a lui Duiliu Zamfirescu) de lângă Odobești, țăranii purtau, la culesul viei, botniță”, Paul Cernat, critic literar
„Duiliu Zamfirescu a fost un aristocrat închipuit, dar un romancier autentic”, Radu Băieșu, muzeograf, MNLR
După liceu, pe care l-a absolvit la Focșani, Duiliu Zamfirescu a urmat Facultatea de Drept a Universității din București, pe care a terminat-o în 1880