Jurnalul.ro Editoriale Povestioare de adormit inteligența la evaluarea națională

Povestioare de adormit inteligența la evaluarea națională

de Dan Constantin    |   

„Marea reformă” cuprinde ca o cangrenă sectoare tot mai extinse ale societății și vizează schimbarea ordinii firești a lucrurilor într-o manieră brutală. Sub impulsul unor centre de putere difuze, cu finanțări de la societăți mai mult sau mai puțin deschise alocate spre grupuri de activiști fanatici cointeresați pecuniar, „reforma” țintește închiderea canalelor tradiționale de educație, eliminarea prin bagatelizare și trecerea în uitare a clasicilor, ajungând până la aberante anulări ale anatomiei umane prin decizii administrative. În acest cadru general, evaluarea națională a copiilor nu mai este doar un test de notare a cunoștințelor elevilor de clasa a Vlll-a, ci devine și un test de măsurare a suportabilității societății la extinderea limitelor „reformei”. 

Să observăm și să corelăm câteva informații, care vin din domenii și din locuri diferite. 

La București, în Parlament se află în faza de vot o lege privind educația sexuală. Legea a fost retrimisă de la Cotroceni, cu propunerea de schimbare a denumirii din „educație sexuală” în „educație sanitară”. Mai multe asociații civice au solicitat introducerea în lege a caracterului opțional al disciplinei respective din programa școlară  și, de asemenea, participarea elevilor cu acordul părinților la aceste ore. Propuneri de bun simț, motivate și susținute public și de Biserica Ortodoxă. Progresiștii țin cu dinții de menținerea titulaturii legii și de caracterul obligatoriu al disciplinei, pentru ca educația sexuală să devină astfel o poartă larg deschisă spre propagarea conceptelor „reformiste” ale anulării diferențelor de gen, trecute în programul lor ideologic la nivel global. Barna, liderul USR, îi acuză pe adversarii educării sexuale a minorilor printr-o lege specială că susțin „himerele medievale ale părinților”. 

La Bruxelles, în Parlamentul European, miercuri, 23 iunie, începe votul privind Raportul Matic, document care printr-o rezoluție însoțitoare introduce avortul ca un drept garantat de Uniunea Europeană. „Pachetul” rezoluției impune însă și educația sexuală obligatorie a copiilor în condițiile opoziției părinților. În mod manipulator, cei care vor să bage cu forța copiii în educație sexuală precoce argumentează fals că astfel s-ar întârzia începerea vieții sexuale, deși realitatea este exact invers. Să fie întâmplătoare această simultaneitate de priorități legislative la București și Bruxelles?

 Să revenim la evaluarea la limba română, subiectul zilei, unde a fost asociat un text al lui Sorin Titel, scriitor introdus forțat printre „clasici”, cu un editorial moralizator naiv al unei ziariste angajate la Dilema veche. „Gicoane”, personajul creat de Titel, ajunge prin examenul de evaluare din 2021, alături de contorsiunile psihologice ale fetiței care la maturitate, devenită ziaristă, povestește frustrările  ei de copil egoist ,obligat de  părinți să „facă bine”. Alegerea ca subiect de analiză a unor texte minore, care înlocuiesc autorii care creează osatura culturii românești, nu este o decizie fără semnificație. Povestioarele scoase din anonimat de comisii savante de la Ministerul Educației și dezbaterile parlamentare de la București și Bruxelles sunt momentele aceleiași „mari reforme” care devine tot mai agresivă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri