Seara trecută a marcat finalul probei fetelor, iar Luiza Zmărăndescu a avut un șoc, după ce nu a reușit să o încheie la timp – au pierdut toți cei 3000 de euro pe care-i aveau în cont. Avantajul lor a fost superputerea neutilizată, care le-a permis să adauge 1000 de euro în bugetul familiei.
Nu a fost suficient, iar Luiza și Cătălin au devenit primul cuplu aflat la eliminare, după ce nici Zmărăndescu nu a reușit să treacă proba lui, de acțiune, în care a avut de reprodus mișcările unui Gladiator.
În doar câteva ore, cuplurile ajung în locul care-i sperie cel mai tare, la înălțime, pentru că vor zbura... în al șaptelea cer! Ce-i așteaptă acolo?
”Drumul e plin de obstacole, ca-n viață. Avem șapte, dar sunt cam sus: o anvelopă, un perete, un leagăn, o ramă, o plasă, un cilindru și-o scară. Pe traseu, vor avea tot felul de provocări: întrebări, ghicitori, vor recita, vor cânta. Le pot face când ajung amândoi pe același obstacol. Pentru fiecare misiune reușită, primesc un punct. Țintesc la șapte puncte”, va anunța Dani Oțil.
Nu ratați, în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY, sezonul legendar din Power Couple!