Jurnalul.ro Ştiri Externe Praga şi Viena, dispuse să găzduiască universitatea creată de George Soros la Budapesta

Praga şi Viena, dispuse să găzduiască universitatea creată de George Soros la Budapesta

Cehia este dispusă să ofere un sediu la Praga pentru Universitatea Central-Europeană (Central European University - CEU), creată la Budapesta de magnatul George Soros şi care riscă să fie închisă în urma unei legi adoptate de parlamentul ungar, a scris miercuri cotidianul ceh Hospodarské Noviny, citat de agenţia EFE. 

Conform acestei surse, ministrul de finanţe ceh, Andrej Babis, a postat pe Twitter un mesaj în care a susţinut transferul CEU la Praga, idee sprijinită şi de preşedintele parlamentului ceh, Jan Hamacek. 

Babis a sugerat ca acestei universităţi create în anul 1991 să i se ofere ca sediu complexul baroc 'Invalidovna'. 

Şi primarul Vienei, Maria Vassilakou, a vorbit despre posibilitatea ca universitatea fondată de Soros la Budapesta să-şi mute sediul în capitala austriacă. 

Legea adoptată marţi de parlamentul de la Budapesta, la cererea premierului Viktor Orban şi aparent concepută cu dedicaţie pentru CEU, prevede în principal că, pentru a-i fi recunoscute diplomele, o instituţie de învăţâmânt străină trebuie să aibă un corespondent şi în ţara ei de origine, condiţie pe care această universitate nu o îndeplineşte.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri