Honda intră în trendul inaugurat de Tesla şi urmat de VW cu noul model electric ID. Producătorul japonez a anunţat că a dat startul pentru comenzi la viitorul model electric Honda. Acesta poate fi rezervat momentan în patru țări din Europa pentru o sumă de 800 de euro. Honda E promite o autonomie electrică de 200 de km şi va fi construit pe baza conceptului Urban EV, prezentat publicului în cadrul Salonului auto de la Frankfurt din 2017. Conform oficialilor companiei, 25.000 de europeni din Marea Britanie, Germania, Franța și Norvegia și-au exprimat deja interesul de a cumpăra un Honda E. Livrările vor fi făcute doar în baza precomenzilor, iar primele exemplare ar urma să apară pe străzi din primăvara lui 2020. Honda nu a oferit detalii despre sistemul electric de propulsie și nici despre capacitatea bateriilor, dar spune că acestea se vor putea încărca la o capacitate de 80% în doar 30 de minute de la o staţie rapidă.