„De asemenea, s-a stabilit că o parte din persoanele din respectivul azil au fost relocate la o altă adresă din Sectorul 5, care de asemenea nu deține autorizație de funcționare sau aprobări prealabile, pentru a fi evitat controlul autorităților competente”, a transmis Poliția Capitalei.
Toate persoanele din azil sunt evaluate din punct de vedere medical și relocate într-o altă locație adecvată ori la unități medicale, în funcție de necesitate.
Prefectul Capitalei, Diana Artene, a făcut declarații despre noul Cămin al Groazei găsit în Sectorul 5.
"Nu am observat niciun fel de traume, mă refer la lovituri, dar rămâne de văzut. Îi vom duce la Spitalul Colțea pe 15 dintre ei.", a spus Diana Artene.
"Ceilalți, cei care sunt pe picioarele lor, și care pot să fie duși într-o unitate de îngrijire îi vom duce, deocamdată, la Sfântul Luca.
Au fost și câțiva aparținători care au venit și au luat bătrânii acasă. Nu puteți să vă dați seama cum miroase acolo.
Am găsit doar două persoane care au grijă de 24 de bătrâni. Nu au carte de muncă. Una dintre dumnealor ne-a spus că este asistent medical, dar a recunoscut că nu are atestat.
Mâncarea a fost adusă și a fost pusă pe jos.", a mai precizat prefectul Capitalei.
Prefectul Capitalei, declarații la ieșirea din Centrul Groazei găsit în Sectorul 5
Controlul a avut loc sâmbătă, 15 iulie 2023, în Sectorul 5 din București. După ce s-a descoperit că azilul nu avea niciuna dintre autorizațiile necesare funcționării, și s-au găsit mai multe nereguli, s-a luat decizia relocării tuturor seniorilor din cămin, după evaluarea medicală a acestora.
"Din păcate sus nu se poate respira. Nu are licență. Nici într-un WC public nu miroase așa. Nu ne iese matematica, hârtii nu sunt, acte nu sunt. Ei spun că sunt 24, noi am găsit mai puțini", a spus Primarul PUSL al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
Cercetările în acest caz sunt continuate pentru luarea măsurilor legale ce se impun.
Primele imagini din Căminul Groazei găsit în Sectorul 5 din București