Producţia este realizată avându-l la pupitrul dirijoral pe Abel Tompa, în decorul lui Adrian Damian, costumele Luizei Enescu, luminile lui Cristian Șimon, regia Tompa Gábor, maestri de cor Daniel Jinga, Adrian Ionescu. Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București.
Tompa Gábor propune spectatorilor Operei Naționale București o interpretare regizorală prin care se încearcă punerea în armonie, dar și în concurență, a virtuților politice din perioada de măreție a Imperiului Roman, reinterpretate în perioada de apogeu a Imperiului Habsburgic și sugerate printr-o excepțională viziune regizorală ca fiind edificatoare pentru secvențe similare trăite în perioada contemporană. Astfel, prin analogie, dacă acțiunea principală a operei La clemenza di Tito este incendierea Capitoliului din Roma antică (atentatul – o adevărată tentativă de lovitură de stat – fiind pus la cale de oameni apropiați puterii, precum Vitellia, fiica fostului împărat Vitellio, care acționează împreună cu iubitul ei, Sesto, cel mai bun prieten al actualului împărat Tito Vespasiano), este posibil ca viziunea regizorală pusă în scenă de Tompa Gábor să ne determine să ne imaginăm, într-un arc peste timp de 2000 de ani, ceea ce se cheamă în istoria recentă a omenirii Asaltul asupra Capitoliului Statelor Unite ale Americii din 6 ianuarie 2021.
Este o analogie care m-a inspirat și e greu să o ocolești: astăzi cel mai puternic stat din lume este SUA, unde Capitol Hill, un simbol al puterii, este aidoma copia perfectă a Capitoliului roman, sunt cele 2 state puternice; deci am transpus simbolul în decorul de la Tito, spre Capital Hill, care a fost si el atacat, devastat, exista încă controversa „cine a încercat să patrundă în Senat în ianuarie 2020”, este o analogie pe care nu ar trebui să o ratăm în spectacolul acesta, fără ca personajele să se poată recunoaște în politicienii de astăzi. Este mult mai generală povestea, dar cred că aducerea în contemporaneitate, acum cand trăim niște vremuri de restriște, este foarte important ca generația de acum să înțeleagă, să aibă o curiozitate, să se poată apropia de aceste mari opere care au foarte multe straturi, o profunzime, care vorbesc despre lume prin experiența personală a lui Mozart și prin niște personaje care sunt ca noi, pentru că sunt niște situații, conflicte dramatice care ne sunt foarte cunoscute și din viața politică și din viața noastră de toate zilele [Tompa Gábor].
Opera propriu-zisă este marcată de intriga țesută de personajele principale, La clemenza di Tito fiind o poveste a prieteniei și a iertării, care triumfă, în cele din urmă, asupra geloziei și violenței. La clemenza di Tito cuprinde câteva secțiuni muzicale cu adevărat excelente, motiv pentru care a ajuns să fie considerată, cu timpul, o adevărată capodoperă mozartiană.
Cred că în muzică, în recitative, în arii, se poate simți această sensibilă cunoaștere a profunzimilor sufletului omenesc, a femeii, bărbatului, a aspirației spre putere, a sufletului curat, a sincerității, a minciunii, a prieteniei, devotamentului față de cineva; toate tipologiile umane sunt diferențiate și scrise cu niște amănunte și detalii nemaipomenite în muzică și în situații [Tompa Gábor].
La clemenza di Tito – realizată după libretul semnat de Pietro Metastasio și adaptat de Caterino Mazzolà – i-a fost comandată marelui compozitor austriac pentru a celebra încoronarea împăratului habsburgic Leopold al II-lea ca rege al Boemiei, la 6 septembrie 1791. După numai 3 luni de la momentul încoronării regale de la Praga – care reprezintă data premierei mondiale absolute –, Mozart avea să moară. La clemenza di Tito va transpune, pe scena operei bucureștene, câteva dintre virtuțile politice ale marilor personalități istorice – precum generozitatea, toleranța și iertarea –, care au civilizat continentul european, din antichitatea romană până în iluminismul austriac. Desigur, La clemenza di Tito poate fi considerată și o utopie politică interpretată operistic, căci sunt prea puține situațiile istorice în care în fruntea unor mari puteri statale – precum Imperiul Roman sau Imperiul Habsburgic – să ajungă, într-adevăr, personalități cu totul remarcabile, în ceea ce privește practicarea virtuților ideale. Dar dezideratul sau speranța aceasta a existat în toate epocile istorice, iar Mozart însuși a crezut, cu entuziasm și generozitate, în ultimele sale luni de viață, în posibilitatea de a considera puterea drept instrument de a face lumea mai bună. De aceea, încoronarea pragheză și omagierea mozartiană din 6 septembrie 1791 a împăratului habsburgic Leopold al II-lea, în calitate de monarh luminat și guvernator înțelept, se face prin plasarea acțiunii operistice în Roma antică, în anul 79, în timpul domniei bunului împărat Titus Flavius Vespasianus, când Roma era cel mai puternic stat din lume.