Jurnalul.ro Cultură Teatru Două premiere pe scena TNRS în luna martie: „Jocul de-a vacanța” și „Toate operele lui Molière”

Două premiere pe scena TNRS în luna martie: „Jocul de-a vacanța” și „Toate operele lui Molière”

de Magdalena Popa Buluc    |   

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) prezintă în luna martie două premiere: „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, regia Florin Coşuleţ, și „Toate operele lui Molière”, de Vincent Caire, regia Daniel Plier.

Omagiu lui Molière

Spectacolul „Toate operele lui Molière”, de Vincent Caire, regia Daniel Plier, cu Johanna Adam, Gyan Ros Zimmermann, Daniel Plier, va avea premiera în 21 martie, la ora 19:00, la Sala Studio.

„La 350 de ani de la moartea unuia dintre cei mai emblematici dramaturgi ai lumii, Teatrul Național Radu Stanca Sibiu aduce un elogiu lui Molière, printr-un spectacol care esențializează opera marelui scriitor. Comemorarea artiștilor care au schimbat decisiv destinul teatrului de pretutindeni este o datorie față de însăși vocația noastră de a dărui publicului frumusețe. Molière este poate cel mai important dramaturg care ne-a învățat că râsul este o armă ce ne ajută să combatem răul social, pentru a fi mai prezenți și mai implicați în viața cotidiană. Tocmai de aceea, spectacolul creat de Daniel Plier este darul pe care teatrul sibian îl oferă în acest an spectatorilor săi, cu scopul de a-i face să redescopere savoarea și incisivitatea nemuritoare a unui scriitor care va dăinui veșnic în canonul dramaturgiei universale”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

O comedie romantică inspirată din realitate

Spectacolul „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, regia Florin Coşuleţ, cu Ada Bicfalvi, David Cristian, Cendana Trifan, Ștefan Chelimândră, Mihai Coman, Codruța Vasiu, Florin Coșuleț va avea avanpremiera și premiera în 18, respectiv 19 martie, ora 17:00, la Sala Mare a TNRS.

„Cine sunt eu? Cine ești tu?…

O comedie romantică, inspirată dintr-o întâmplare reală, o poveste de dragoste, plină de realități imediate, accesate însă abia după ce unul dintre personaje decide să taie orice legătură de comunicare cu exteriorul – telefonul, ziarul, radioul, autobuzul. Acest personaj ascunde, cu alte cuvinte, identitatea pensiunii unde sunt cazați cei câțiva turiști, determinând astfel o izolare greu acceptată la început de către cei implicați. Însă această claustrare forțată obligă participanții la o conștientizare a clipei, a prezentului, a prezenței reale a celuilalt, născând relaționări lipsite de șabloane, de ascunzișuri, de comportamente duale caracteristice unei vieți sociale obișnuite cu disimularea. Dar, mai ales, deschide într-un mod aproape tainic o introspecție irealizabilă în condiții sociale „normale”, determinând un plonjeu spectaculos în adâncimile sentimentale, o incursiune inedită prin cotloanele umanului, scoțând la iveală, fiecărui actant, nevoia de a-și manifesta plenar sentimentele, defilând astfel cu sufletul la vedere, firesc, precum purtatul unei legături de chei.

Cine sunt eu? Cine ești tu?… întrebări de bază în exercițiul sincerității, esențiale în demersul atât de încercat al rămânerii, cel puțin, în proximitatea umanului”, spune regizorul Florin Coșuleț.

 

 

 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE DESPRE SPECTACOLE

 

Jocul de-a vacanța

De Mihail Sebastian

Regia: Florin Coşuleţ

Costume: Cendana Trifan

Manager proiect: Luminița Bîrsan 

Cu: Ada Bicfalvi, David Cristian, Cendana Trifan, Ștefan Chelimândră, Mihai Coman, Codruța Vasiu, Florin Coșuleț

 

Într-o stațiune de munte, departe de mersul nebunesc al vieții de oraș, mai mulți oameni încearcă să se bucure de concediu. Însă lucrurile par să nu fie pe placul lui Ștefan – un tânăr morocănos și arogant care își sabotează constant vecinii. Corina este singura dispusă să-l înfrunte, fără să-și dea seama însă că atât ea, cât și ceilalți membri ai acestei comunități sunt pe cale să descopere un nou mod de a privi viața. Jocul de-a vacanța este pe cale să înceapă.

Cu umor și tandrețe, Mihail Sebastian ne oferă prin această piesă intrată în repertoriul clasic al dramaturgiei românești nu doar o meditație emoționantă pe marginea iubirii, ci și un elogiu adus frumuseții de zi cu zi pe care tindem să o ignorăm în mecanismul haotic al vieții cotidiene.

 

Toate operele lui Molière

De: Vincent Caire

Regia: Daniel Plier

Scenografia: Alin Gavrilă

Traducerea în limba germană: Daniel Plier

Traducerea în limba română: Diana Nechit

Cu: Johanna Adam, Gyan Ros Zimmermann, Daniel Plier

 

Trei actori vor să joace Molière, dar nu știu ce să  alegă; „Bolnavul închipuit” sau mai degrabă „Tartuffe” sau poate o farsă, ”Avarul” este și el minunat, sau „Don Juan”?  Hermine, Boniface și Jean-Baptiste rezolvă problema într-un mod original și joacă pur și simplu totul într-o piesă care conține cel puțin o replică din toate cele 33 de piese ale lui Molière și care, în același timp, spune o singură poveste continuă: se creează astfel o antologie, un mozaic al celor mai bune scene ale dramaturgului; tatăl autoritar vrea să împiedice nunta îndrăgostiților în favoarea intrigantului, dar servitoarea isteață zădărnicește planul; o piesă nouă, jucată în ritmul alert al comediei.

O piesă pentru a cunoaște și a redescoperi opera lui Moliere; nou-veniții se pot bucura să îl descopere pe cel care este probabil cel mai mare dramaturg francez, iar cunoscătorii se pot bucura de  o vânătoare de comori prin opera sa și pot încerca să clasifice corect scenele.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri