Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Prescrierea datoriilor. Cum pot scăpa românii de datorii

Prescrierea datoriilor. Cum pot scăpa românii de datorii

de Redacția Jurnalul    |   

Inflația și scumpirile apasă greu asupra bugetului, astfel încât plățile se acumulează. Impozitele, taxele, ratele au crescut, așa că este tot mai greu pentru români să le achite.

În cât timp se prescriu datoriile la ANAF, asociația de proprietari sau bancă! Termenul în care românii pot scăpa de obligații

Este astfel important să știi în cât timp se prescriu datoriile la ANAF, bănci ori asociații de proprietari. 

ANAF

Prin urmare, datoriile la ANAF se prescriu de regulă în 5 ani, dacă legea nu dispune altfel. Termenul se calculează de la 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală. Spre exemplu, o datorie din 2022, se prescrie în 5 ani de la 1 iunie 2023, adică la 1 iulie 2028, transmite antena3CNN. 

Asociația de proprietari

Facturile restante către asociația de proprietari se prescriu în 3 ani, dacă nu intervin alte documente prin care să se ajungă la o altă înțelegere, potrivit observatornews.ro.

Bănci

Datoriile către bănci au termen de prescripție tot de 3 ani. La 60 de zile de la momentul în care se depășește termenul pentru plata unei facturi începe termenul de la care banca poate solicita executarea silită a plății. Dacă în 3 ani banca nu solicită executarea silită a plății, datoria se prescrie. Dacă banca solicită executarea silită a plății, termenul de prescriere se amână.

Întreruperea și suspendarea termenului de prescripție

Termenul de prescripție să curgă de la început, este suspendat sau se reia după ce a trecut evenimentul care l-a suspendat, scrie avocatnet.ro.

În primul caz e vorba de întreruperea termenului de prescripție, care implică, de obicei, o anumită acțiune din partea titularului dreptului. În esență, cazurile de întrerupere a termenului de prescripție se referă la:

  • un act voluntar de executare sau recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția;
  • introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, înscrierea creanței la masa credală în cadrul procedurii insolvenței, depunerea cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori ori prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie;
  • constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la începerea cercetării judecătorești; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripției, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă;
  • orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere;
  • alte cazuri prevăzute de lege.

Termenul de prescripție, ulterior faptelor menționate anterior, va curge de la început.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri