Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele Ecuadorului: Cel puţin 272 de morţi în urma seismului; bilanţul va 'creşte'

Președintele Ecuadorului: Cel puţin 272 de morţi în urma seismului; bilanţul va 'creşte'

Violentul seism cu magnitudinea de 7,8 grade care a lovit coasta pacifică a Ecuadorului sâmbătă seara s-a soldat cu cel puţin 272 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat în noaptea de duminică spre luni de preşedintele ţării, Rafael Correa, potrivit agenţiei de presă AFP.

'Numărul (morţilor) va creşte cu siguranţă şi probabil într-un mod considerabil', a adăugat şeful statului.

Echipele de salvare au desfăşurat duminică operaţiuni de recuperare a eventualilor supravieţuitori de sub dărâmături, în timp ce numeroşi ecuadorieni şi-au petrecut şi noaptea de duminică spre luni sub cerul liber de teama unui nou seism sau a unor replici puternice.

Cutremurul, cel mai puternic cutremur de după 1979, a provocat importante daune materiale şi a determinat guvernul să declare starea de urgenţă şi să desfăşoare mii de soldaţi pentru a veni în ajutor sinistraţilor şi echipelor de salvare, potrivit DPA.

 

Agerpres

Subiecte în articol: cutremur
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri