Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedinta Estoniei, prezentă la New York, consideră un ''pas istoric'' obţinerea locului de membru în Consiliul de Securitate

Preşedinta Estoniei, prezentă la New York, consideră un ''pas istoric'' obţinerea locului de membru în Consiliul de Securitate

Preşedinta Estoniei, Kersti Kaljulaid, prezentă la Adunarea Generală a ONU cu ocazia votului prin care au fost alese cinci noi state membre nepermanente în Consiliul de Securitate al ONU, a descris drept ''un pas istoric'' obţinerea de către ţara ei a unui mandat în acest organism pentru perioada 2020-2021.

''Decizia luată astăzi de toate ţările lumii conform căreia Estonia este un membru potrivit pentru Consiliul de Securitate al ONU în următorii doi ani ne va ajuta să ne susţinem mai mult ţara şi poporul. Ne ajută să pledăm pentru o lume mai bună. Pentru valori fără de care noi şi multe alte ţări nu am avea loc în lume'', a transmis preşedinta Estoniei într-un comunicat de presă.

Ea a menţionat că pentru Estonia este important ca pe durata mandatului de membru nepermanent în Consiliul de Securitate să susţină implementarea dreptului internaţional, respectarea generală a drepturilor omului şi o lume bazată pe reguli şi acorduri; în caz contrar numai interesele speciale şi forţa vor prevala.

''Apartenenţa la Consiliul de Securitate al ONU este un pas istoric pentru Estonia. Este un alt instrument al scutului nostru defensiv - pe de o parte vom avea oportunităţi mai bune ca niciodată pentru a ne face auzită vocea în chestiunile globale, iar pe de altă parte putem face Estonia mai bine cunoscută şi să creştem greutatea vocii noastre'', mai afirmă preşedinta Estoniei în mesajul transmis de la New York.

Ea le-a mulţumit tuturor celor care în ultimii 14 ani au contribuit la demersul Estoniei de a deveni membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU. Preşedinta Kersti Kaljulaid a mulţumit de asemenea României, care a concurat cu ţara ei pentru acest loc, şi a felicitat celelalte patru state care au obţinut un loc de membru nepermanent în Consiliului de Securitate pentru perioada 2020-2021, respectiv Saint Vincent şi Grenadine, Salvador, Nigeria şi Tunisia.

După ce în primul tur nu a obţinut majoritatea necesară de două treimi din partea celor 193 de ţări din Adunarea Generală a ONU, Estonia a învins în cele din urmă în al doilea tur, cu 132 de voturi, faţă de 58 România. România a primit 78 de voturi în primul tur.

AGERPRES

Subiecte în articol: estonia consiliul de securitate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri