Jurnalul.ro Ştiri Politică Avertismentul președintelui în plină criză: Negocierile politice sunt blocate, iar soluțiile întârzie să apară

Avertismentul președintelui în plină criză: Negocierile politice sunt blocate, iar soluțiile întârzie să apară

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Nicușor Dan s-a arătat pesimist în ceea ce privește rezolvarea rapidă a crizei guvernamentale de la București. Nu simt că se degajă o soluție, a spus Dan. Șeful statului a explicat ce va face dacă partidele nu reușesc să se înțeleagă în privința viitorului guvern.

Președintele Nicușor Dan a făcut declarații la finalul summitului NATO de la Ankara, Turcia. El a fost întrebat de jurnaliștii români despre criza guvernamentală de la București.

Nicușor Dan a reiterat ideea conform căreia nu va propune un premier care nu poate să strângă o majoritate în Parlament.

„Nu voi propune un premier de care să știu care nu are nicio șansă să strângă o majoritate (...) În momentul în care l-am propus pe Eugen Tomac, aveam nu garanția (...) aveam așteptarea rezonabilă ca acest guvern de tehnocrați să treacă (...) La fel, atunci când l-am propus pe domnul Veștea, față de discuțiile pe care le-am avut, au apărut niște modificări”, a răspuns Nicușor Dan.

Președintele a anunțat că luni va avea o nouă rundă de consultări cu liderii partidelor politice la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan s-a declarat pesimist în privința rezultatului viitoarelor discuții.

„Nu mai sunt în situația în care să am o așteptare rezonabilă că o anumită propunere va trece”, a explicat Dan.

În plus președintele a refuzat să spună ce va face dacă politicienii nu ajung la o înțelegere în curând.

„Majoritate parlamentară nu este la președinte, răspunderea este la partide. Să-i întrebați (pe liderii partidelor politice n.r.) care este propunerea dumneavoastră pentru o majoritate”, le-a spus Nicușor Dan jurnaliștilor care i-au pus această întrebare.

Summitul NATO s-a desfășurat marți și miercuri la Ankara. România va ajunge în acest an la un nivel cumulat al cheltuielilor pentru apărare și securitate de 3,7% din PIB, a anunțat miercuri președintele Nicușor Dan. Șeful statului a precizat că România s-a alăturat inițiativei NATO „Drone Edge”, destinată achizițiilor comune de drone de către statele aliate, și va continua să își consolideze rolul în securitatea regiunii Mării Negre.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri