Evenimentul care dă startul ediției din acest an a FIPB este conferința cu tema „Elogiu limbii române”, susținută de Marco Lucchesi, scriitor, traducător, membru al Academiei Braziliene de Litere, președinte al Bibliotecii Naționale a Braziliei și un excelent promotor al literaturii române. Evenimentul va avea loc la Aula Academiei Române (Calea Victoriei 125), începând cu ora 11.30, și va fi urmat de lansarea celui de-al doilea volum semnat de Marco Lucchesi care apare în traducere în limba română: Dor și Saudade (traducere de Dinu Flămând, Editura Muzeului Literaturii Române).
Deschiderea oficială a ediției din acest an a Festivalului Internațional de Poezie București va avea loc, la fel ca în ceilalți ani, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (BCU), în prezența organizatorilor și a reprezentanților de seamă ai unor instituții străine cu sediul în România: Ioan Cristescu – Director General al Muzeului Național al Literaturii Române, Mireille Rădoi – Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Excelența Sa Doamna Marija Kapitanović – Ambasadoarea Republicii Croate în România, Excelența Sa Domnul Stefan Tomašević, Ambasadorul Serbiei în România, Excelența Sa Domnul Ricardo Guerra de Araújo – Ambasadorul Republicii Federative a Braziliei în România, Ronaldo Lima Viera – Consilier al Ambasadei al Republicii Federative a Braziliei în România, Laura Napolitano – Directoarea Institutului Italian de Cultură, vicepreședinta EUNIC România și a criticului și teoreticianului literar Mircea Martin, membru titular al Academiei Române.
Programul primei seri continuă cu o serie de lecturi publice și un concert susținut de artiștii Ansamblului Cameral de Muzică Veche Anton Pann, la BCU, precum și cu un performance poetic susținut de Chris Tănăsescu aka Margento (Citizen of the Universe), la ARCUB.
În cifre, programul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Poezie București înseamnă peste 70 de ore de lecturi publice, la care iau parte poeți din peste 20 de țări de pe cinci continente. Programul include un program bogat de dezbateri, peste 15 ore și tot atâtea ore dedicate lansărilor de carte. Momentele de performance, improvizație poetică, atelierele și workshopurile dedicate poeziei însumează peste 50 de ore, la fel precum concertele, vernisajele, conferințele și spectacolele.
Poezia se va auzi la ediția din acest an a FIPB de la peste 100 de microfoane, iar peste 1500 de scaune așteaptă să-i primească pe iubitorii de poezie din București de-a lungul celor șapte zile de festival.
La ediția din acest an a Festivalului, publicul este invitat să se implice în promovarea poeziei, într-o campanie online dedicată lor, cititorilor. Sub motto-ul „Carte de identitate | poezia”, iubitorii de poezie sunt invitați să-și creeze propriile cărți de identitate ca cititori de versuri, cu propriile date personale literare. Cele mai frumoase poeme și versuri alese de cititori vor fi reunite într-o pop-up antologie online, iar cinci dintre participanți vor primi premii constând în cărți de poezie cu autografe și produse de la Delicatese Florescu și Aqua Carpatica.
Publicul are acces gratuit la evenimentele din cadrul Festivalului Internațional de Poezie București.