Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele ceh îi va acorda cele mai înalte onoruri de stat lui Zelenski

Preşedintele ceh îi va acorda cele mai înalte onoruri de stat lui Zelenski

Preşedintele ceh, Milos Zeman, un vechi simpatizant al Moscovei, a declarat luni că va acorda cele mai înalte onoruri de stat preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru curajul şi îndrăzneala de care a dat dovadă în faţa invaziei Rusiei, informează Reuters.

Preşedintele Zeman a susţinut strângerea legăturilor cu Rusia de la preluarea mandatului în 2013, dar l-a numit "nebun" pe preşedintele Putin la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie.

Luni, la o ceremonie de decernare a premiilor de stat - care a fost întreruptă în ultimii doi ani din cauza pandemiei de COVID-19- preşedintele Zeman şi-a manifestat sprijinul pentru Ucraina şi poporul său.

Şeful statului ceh a spus că un deputat a propus să i se acorde preşedintelui Zelenski cele mai înalte onoruri."Şi am decis să mă conformez acestei propuneri", a declarat Milos Zeman.

"Asta pentru că preşedintele ucrainean a dat dovadă de curaj şi îndrăzneală; deşi Statele Unite s-au oferit să îl evacueze, el a rămas în capitala ţării sale, de unde conduce apărarea".

Agenţia de presă CTK l-a citat pe purtătorul de cuvânt al preşedintelui Zeman, care a spus că Volodimir Zelenski ar putea primi onorurile la sfârşitul lunii octombrie, când are loc, de obicei, ceremonia de premiere.

Preşedintele Zeman a fost criticat pentru că a susţinut consolidarea legăturilor cu Rusia sau China în timpul mandatului său. Cu toate acestea, relaţiile Cehiei cu Rusia s-au înrăutăţit după ce anul trecut Praga a expulzat mai mulţi diplomaţi ruşi prezentaţi ca spioni. Totodată, unele din cele mai mari planurile de investiţii ale preşedintelui Zeman cu Beijingul nu s-au concretizat.

CTK a mai informat că mai multe persoane invitate la ceremonia de luni au refuzat să participe din cauza opiniilor pro-ruse anterioare ale preşedintelui Zeman.

Subiecte în articol: Milos Zeman
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri