"Pentru prima dată această regiune are un program de dezvoltare concret și coerent. Și vorbim aici de toate domeniile de transport. Și calea ferată cu ecartament lat, pentru că suntem singura regiune din țară care are legătură cu Ucraina", a spus acesta.
El a explicat că zona Galați-Brăila are nevoie de un aeroport.
"Avem cea mai mare flotă de transport pe Dunăre. Dunărea fluvio-maritimă. Toți gălățenii, brăilenii, și-au dorit că și în această zona, Galați-Brăila, să fie un aeroport. S-a reușit în 2022, cu eforturile autorităților locale, cu sprijinul europarlamentarilor, parlamentarilor și domnului ministru, să introducem în masterplanul de transport al României un aeroport în regiunea Galați-Brăila".
Totodată, el precizează că cerealele din Ucraina ar fi fost mai repede transportate prin vama Galați.
"Sunt proiecte mari, care vor conduce la dezvolarea regiunii, și era nevoie. Dacă aceste investiții ar fi fost de mai demult, astăzi, cele 20 de milioane de tone de cereale din Ucraina ar fi fost mult mai repede transportate, exportate, de la vama Galați cu transportul naval și pe cale ferată", a mai precizat Costel Fotea