Jurnalul.ro Ştiri Politică Președintele Iohannis: Puţine instituţii se pot mândri cu vârsta şi prestigiul Muzeului Naţional Brukenthal

Președintele Iohannis: Puţine instituţii se pot mândri cu vârsta şi prestigiul Muzeului Naţional Brukenthal

Puţine instituţii se pot mândri cu vârsta şi prestigiul Muzeului Naţional Brukenthal, care "este de două secole purtătorul unei excepţionale misiuni de responsabilitate socială", a declarat sâmbătă, la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis, la ceremonia de decorare a muzeului. 

"Puţine instituţii se pot mândri cu vârsta şi prestigiul Muzeului Naţional Brukenthal. El este de două secole purtătorul unei excepţionale misiuni de responsabilitate socială egalată doar de importanţa tezaurului său istoric şi artistic. Colecţiile sale, biblioteca ori expoziţiile permanente şi temporare sunt dovada rodului bogat al cunoaşterii umane, atunci când e fructificată prin educaţie şi amplificată de dialogul intercultural", a spus şeful statului. 

El a îndemnat conducerea muzeului să continue să pună în valoare patrimoniul muzeal. "Folosesc acest prilej, domnule director general, pentru a vă îndemna ca împreună cu membrii Consiliului de Administraţie, şi cu sprijinul autorităţilor publice centrale şi locale, să continuaţi să puneţi în valoare, pentru uzul umanităţii, patrimoniul şi mesajul marelui dumneavoastră donator", a afirmat Iohannis. 

El a vorbit şi despre 'patronul spiritual' al instituţiei de cultură. "Prin colecţiile pe care le-a pus la dispoziţia publicului încă din 1790, şi apoi prin dispoziţia sa testamentară, Samuel von Brukenthal a instituit un exemplu de viaţă bazat pe valorile iluminismului şi pe angajamentul pentru interesul public. Modelul său s-a dovedit unul de succes", a subliniat şeful statului. 

Iohannis a evidenţiat că, încă de la înfiinţare, muzeul 'a jucat un rol important în educarea umanistă şi în dezvoltarea comunităţii sibiene şi transilvane'. Preşedintele a vorbit şi despre anul 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană şi Sibiul a fost declarat "Capitală Culturală Europeană". 



"Anul 2007 a fost anul marilor schimbări ale Muzeului, ca şi ale Sibiului, ca şi ale României. Aderarea la Uniunea Europeană, şi, totodată, titularizarea oraşului Sibiu drept Capitală Culturală Europeană au plasat Muzeul Brukenthal sub excelente auspicii. Acestea au condus la modernizarea muzeului şi, mai ales, la recuperarea, după mai bine de jumătate de secol, a picturilor de excepţională valoare artistică de care a fost spoliat prin decizii ale regimul comunist", a menţionat Iohannis. 

El a adăugat că, deseori, patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal este "cel care reprezintă România în lume". Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Muzeului Naţional Brukenthal Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Comandor, Categoria E "Patrimoniul cultural naţional". 

Decretul privind acordarea respectivei distincţii a fost semnat de Iohannis pe 31 ianuarie. Distincţia a fost acordată Muzeului Naţional Brukenthal cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la înfiinţare, în semn de "înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă generaţiile de specialişti ai acestui aşezământ, contribuind la conservarea, sporirea şi valorificarea unui patrimoniu cultural de o importanţă remarcabilă pentru cultura naţională şi determinând, pe această cale, recunoaşterea municipiului Sibiu drept un reper cultural de importanţă internaţională".

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri