Radu Beligan a fost întruchiparea desăvârşită a actorului, a omului de teatru, iar prin energia dedicată publicului de-a lungul întregii sale vieţi a lăsat un mesaj fundamental: nimic nu se poate construi fără dăruire, credinţă în valorile fundamentale ale umanităţii şi fără iubire, a declarat miercuri preşedintele Klaus Iohannis.
"Viaţa este o scenă, spunea Shakespeare. Astăzi, Radu Beligan, întruchiparea desăvârşită a actorului, a omului de teatru, părăseşte această scenă. Prin energia dedicată publicului de-a lungul întregii sale vieţi, ne-a lăsat un mesaj fundamental: nimic nu se poate construi fără dăruire, credinţă în valorile fundamentale ale umanităţii şi fără iubire. Aplauzele publicului i-au fost cel mai drag cântec şi imbold, fie ca ele să-i însoţească memoria în posteritate. Ne vom aminti de Radu Beligan la fiecare coborâre şi ridicare de cortină. Dumnezeu să vă odihnească, Maestre!", a scris presedintele Iohannis pe pagina sa de Facebook.
Actorul Radu Beligan, în vârstă de 97 de ani, a murit miercuri la Spitalul Elias.
Sursa: AGERPRES