Jurnalul.ro Ştiri Politică Președintele Parlamentului din Slovacia și-a copiat teza de doctorat aproape în totalitate

Președintele Parlamentului din Slovacia și-a copiat teza de doctorat aproape în totalitate

Preşedintele Parlamentului din Slovacia, Andrej Danko, şi-a copiat teza de doctorat aproape în totalitate, a stabilit vineri o comisie de verificare creată de Universitatea Matej Bel.

Ca student la Drept, Andrej Danko a comis prin urmare o încălcare gravă a regulilor academice ale acestei universităţi situate în oraşul Banska Bystrica, a precizat comisia în raportul său final.

Comisia analiza din noiembrie acuzaţiile care i s-au adus acestui politician de rang înalt, care conduce de asemenea Partidul Naţional Slovac (de dreapta). Partidul său face parte din coaliţie de guvernare.

Raportul evită folosirea termenului 'plagiat', pentru că nu există o astfel de neregulă în legislaţia slovacă, a adăugat comisia.

Totuşi, raportul subliniază că este evident că 63 din cele 72 de pagini ale tezei lui Danko se aseamănă în mare măsură cu alte cinci lucrări.

Au fost copiate direct inclusiv formalităţi precum împărţirea pe capitole, conform raportului.

Mai mulţi politicieni de opoziţie i-au cerut lui Danko să demisioneze imediat.

Este inacceptabil să avem un "escroc şi un plagiator" la conducerea Parlamentului, a declarat pentru agenţia de ştiri TASR parlamentarul de opoziţie Miroslav Beblavy.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri