Preşedintele celui mai mare club din lume, Real Madrid, a făcut toate diligenţele pentru a-l convinge pe Gică Hagi să se transfere la vestitul club madrilen, campion al Spaniei. Menendez a făcut mai întâi o mişcare diplomatică, i-a făcut o vizită de curtoazie lui Berlusconi pentru a-l convinge să renunţe la Hagi, vizat să-l înlocuiască pe Gullit, accidentat la Milan. Apoi, preşedintele Realului a sosit la Bucureşti şi până n-a deschis stiloul scump să i-l pună în mână lui Gică şi până n-a văzut semnătura lui pe contractul cu Real Madrid nu a luat avionul spre Spania. Flatat, aşa cum recunoaşte, Hagi n-a stat o clipă pe gânduri, acceptând să îmbrace tricoul Realului, unde a evoluat doi ani cu coechipieri renumiţi alături. Azi, la exact 30 de ani de la acel transfer-record, pe 4 milioane de dolari, la cea mai vestită echipă din lume, pentru noi pare un scenariu ştiinţifico-fantastic când ne bucurăm că Stanciu a ajuns la o echipă din Praga şi că rezistă în lot nişte fotbalişti români peste Dunăre, la Ludogoreţ. A reuşit evoluţii bune în regimul concurenţei teribile pentru titularizarea la Real, Hagi chiar era considerat „cel mai bun stâng din Europa, chiar din lume”. Hagi se luminează la faţă: „La Real am învăţat să mă pregătesc să fiu cel mai bun, am avut colegi de cameră în cantonament vedete care m-au primit frumos, atacantul mexican cu care săteam punea mereu înainte de culcare pe cântăreaţa Ana Gabriel, cu ritmurile ei mexicane”. La tragerea la sorţi a grupelor la European, sărbătoare desfăşurată la Bucureşti, nişte invidioşi nu l-au invitat şi pe Gică Hagi. Întrebând de el şi auzind că n-a avut invitaţie, Cassilas, Figo au vrut să plece de la masa festivă. Au urmat evoluţii apreciate la Barcelona, o retragere de veritabil sultan de la Galatasaray, alegerea drept cel mai complet jucător la turneul final al Mondialului din America 1994, Hagi dăruindu-se total fotbalului românesc. În vara toridă a lui 1990, după ce a semnat cu Real, Hagi a făcut nunta cu prima nevastă, avea o popularitate uriaşă, toată Constanţa era pe străzi, iar la sosirea Mercedesului cu mirii la Catedrala de lângă faleză nu s-au putut deschide portierele de presiunea mulţimii. La restaurantul de pe malul ghiolului, mulţimea oprise circulaţia în Mamaia doar să-l vadă pe Hagi mire. Am fost unul dintre cei trei ziarişti acceptaţi de Hagi la masa de nuntă cu 800 de invitaţi. Cum e viaţa… Riguros cu viaţa sportivă, Gică Popescu a plecat imediat după ora 12, Hagi i-a refuzat plicul cu darul de nuntă şi azi cei doi renumiţi Gică sunt cumnaţi.
Florin Condurăţeanu