Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele statului Haiti  a fost asasinat de mercenari străini

Preşedintele statului Haiti  a fost asasinat de mercenari străini

Preşedintele statului Haiti, Jovenel Moïse, a fost asasinat, miercuri dimineaţă, de un grup de comando format din mercenari străini, anunţă premierul ţării, Claude Joseph, citat de cotidianul Le Figaro.

Soţia preşedintelui a fost rănită în atac şi este spitalizată.

"Preşedintele a fost asasinat, în reşedinţa sa, de străini care vobeau engleză şi spaniolă. A fost atacat în reşedinţa prezidenţială. Situaţia de securitate este sub control", a declarat premierul în funcţie, Claude Joseph.

Armata a fost mobilizată pentru a ajuta poliţia în menţinerea ordinii publice.

Jovenel Moïse, un fost antreprenor în vârstă de 53 de ani, devenise preşedinte al statului Haiti în februarie 2017.

Haiti, cea mai săracă naţiune de pe continentul american, se confruntă cu probleme sistemice de securitate, în contextul activităţilor a numeroase grupuri infracţionale.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, Statele Unite şi Uniunea Europeană au cerut în mai multe rânduri convocarea alegerilor legislative şi prezidenţiale anticipate anul acesta. Jovenel Moïse tocmai desemnase un nou prim-ministru, Ariel Henry, şi anunţase intenţia de a convoca alegeri anticipate.

Sursa: Mediafax

Subiecte în articol: Jovenel Moïse
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri