Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat sâmbătă crearea Bisericii ortodoxe ucrainene independente de Patriarhia Moscovei, ca urmare a unei decizii în acest sens a ''Conciliului de Reunificare'', format din feţe bisericeşti ortodoxe ucrainene, reunit sâmbătă la Kiev, transmit AFP, Reuters şi EFE.
''Această zi sacră va intra în istorie drept cea a creării unei Biserici autocefale (independente - n.r.) unite în Ucraina. Ziua independenţei noastre definitive de Rusia'', a declarat Poroşenko, al cărui discurs a fost transmis la televiziunea locală
Noua biserică va fi condusă de mitropolitul Epifaniy, în vârstă de 39 de ani, susţinut de actualul lider al bisericii ortodoxe ucrainene, Filaret.
Agerpres