Jurnalul.ro Special Anchete Președinția a cumpărat un detector de explozibili pentru Palatul Cotroceni

Președinția a cumpărat un detector de explozibili pentru Palatul Cotroceni

de Ion Alexandru    |   

Administrația Prezidențială a achiziționat, la fix două zile după finalizarea alegerilor parlamentare, un sistem electronic ultrasofisticat, capabil să detecteze pătrunderea în incinta Palatului Cotroceni a substanțelor explozive, până la nivelul unor cantități măsurate în nanograme. Aparatul a scos din bugetul Președinției peste 120.000 de lei fără TVA.

 

Achiziția s-a făcut fără organizarea unei licitații, prin încredințare directă bazată pe o negociere numită procedură simplificată. Astfel, încă de la începutul lunii noiembrie, Administrația Prezidenţială a anunțat că intenționează să cumpere un sistem de detectare a explozibililor, pentru efectuarea controlului de securitate al persoanelor și al mijloacelor auto care au acces în incinta Complexului Palat Cotroceni.

Acesta urmează să asigure detectarea rapidă, precisă și corectă a particulelor și a urmelor de substanţe explozive, în cantități foarte mici – de ordinul nanogramelor, din toate clasele de substanţe de acest gen cunoscute, prezente pe diferite suprafețe sau obiecte.

Detectorul în cauză este un obiect fix, compact și robust, destinat, potrivit documentației de atribuire a contractului, executării controlului de securitate în punctele de acces la obiectivele precizate. Acest aparat va funcționa continuu, 24 de ore pe zi, timp de 7 zile pe săptămână. Dispozitivul va efectua măsurători în timp real, va detecta explozibilul, după care se va autocurăța.

 

Primul venit, primul servit

Aparatul respectiv va fi dotat cu paduri de prelevare și are, ca mod de alarmare în situația descoperirii de substanțe explozibile, avertizarea acustică și vizuală, cu posiblitatea păstrării confidențialității rezultatelor detecției. Deși costă aproximativ 30.000 de euro, aparatul în cauză are lungimea de 60 cm, lățimea de 50 cm și înălțimea de 40 cm, dar este dotat cu o interfață asigurată de un soft integrat în structura echipamentului și poate fi utilizat la temperaturi ambientale cuprinse între 5 și 90 de grade Celsius.

Două companii și-au arătat interesul de a furniza acest detector. Este vorba despre SC Rom Tech SRL din… Sibiu și despre SC Business Plus SRL, cu sediul în București. Potrivit documentației de atribuire, reiese că societatea din Sibiu a depus oferta și a fost înregistrată participarea la negocieri în data de 8 noiembrie, motiv pentru care oferta a fost analizată. În schimb, compania din București a depus oferta abia în 16 noiembrie 2016, nemaifiind analizată. Drept care contractul a fost atribuit societății SC Rom Tech SRL din Sibiu, la un cost de 121.290 de lei fără TVA, în condițiile în care Administrația Prezidenţială era, inițial, dispusă să cheltuie pentru achiziția acestui dispozitiv nu mai puțin de 133.700 de lei fără TVA. Afacerea a fost parafată în 13 decembrie, la fix două zile după încheierea alegerilor parlamentare.

Cine este câștigătorul 

Potrivit ONRC, SC Rom Tech SRL, compania care a fost desemnată să livreze detectorul de substanțe explozive pentru Palatul Cotroceni, este deținută de către soții Camelia și Marian Costei, ambii din Sibiu, orașul condus, până în 2014, în calitate de primar, de actualul președinte al României, Klaus Werner Iohannis.

Anul acesta, SC Rom Tech SRL a mai livrat, prin aceeași procedură a încredințării directe, aparatură similară și pentru alte instituții ale statului. Astfel, în 29 noiembrie, firma soților Costei a furnizat Direcției Asigurare Logistică din Ministerul de Interne un cort gonflabil pentru decontaminare, cu instalație de iluminat, la un preţ de 207.800 de lei fără TVA. În aceeași zi, Ministerul Apărării, prin UM 02512/C București, a achiziționat de la societatea sibiană un microcomputer pentru un microscop electronic de baliaj, pe care a plătit 233.333 de lei fără TVA.

În 31 decembrie 2016, Aeroportul Internațional Timișoara “Traian Vuia” SA a cumpărat de la SC Rom Tech SRL echipamente pentru detectarea urmelor de explozibili și narcotice, la un preț de 365.690 de lei fără TVA.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri