"Aceasta este o mişcare inflaţionistă, care susţine preţurile la grâu şi porumb. Preţurile au crescut dar creşterile viitoare vor depinde de modul cum va evolua situaţia", a spus un trader de la Singapore.
Prin urmare, cotațiile futures de grâu au crescut cu circa 5% iar ale porumbului cu 2%.
La ora 04:55 GMT, prețul grâului la bursa Chicago Board of Trade (CBOT) a urcat cu 5,4%, ajungând la 8,73 dolari/obroc, după ce anterior se majorare cu 7,7%, până la 8,93 dolari/obroc. Cotația grâului a atins maximum de 13,64 dolari/obroc în luna martie 2022.
Cotația porumbului a crescut cu 2,2%, ajungând 6,96 dolari/bushel.
Cotația la soia a ajuns la 14,12 dolari/obroc, un avans de 0,8%.
Rusia a anunțat, pe 29 octombrie, retragerea din acordul de export al cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, aplicat de la 1 august, în urma atacului cu drone asupra flotei ruse din Crimeea, atribuit Ucrainei, cu sprijinul serviciilor britanice. Totoată, Moscova a amenințat de mai multe ori suspendarea acordului acuzând că nu sunt respectate prevederile prvind exporturile de îngrășăminte și produse agricole din Rusia.
Autoritățile ucrainene anunță că 117 nave ucrainene sunt, în prezent, blocate pe mare.