Programul 'Prima Casă' a atins un maxim istoric al solicitărilor de garantare, fiind înregistrate zilnic peste 500 de noi solicitări, se arată într-un comunicat de presă al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) remis, joi, AGERPRES.
'Programul Prima Casă este cel mai accesat program guvernamental gestionat de FNGCIMM, statisticile şi analizele realizate arătând o evoluţie ascendentă de la an la an, iar numărul solicitărilor de garantare primite de FNGCIMM în această perioadă au atins un maxim istoric. FNGCIMM implementează cu succes Programul Prima Casă din anul 2009, până în prezent peste 200.000 de români reuşind să achiziţioneze casa mult visată. Rămânem partenerul de încredere atât pentru beneficiari, cât şi pentru băncile înscrise în program şi reiterăm angajamentul de a asigura şi îmbunătăţi permanent derularea mecanismului de garantare', se arată în document.
FNGCIMM îi asigură pe potenţialii beneficiari că, în această perioadă, există suficiente fonduri pentru emiterea garanţiilor aferente dosarelor aprobate de către finanţatori.
'Anul 2017 se distinge prin concentrarea solicitărilor de garantare pe o perioadă mai scurtă de timp faţă de anii anteriori, ceea ce a influenţat fluxul operaţional zilnic, într-o măsură semnificativă: înregistrăm un număr de peste 7.000 de dosare aflate în diferite stadii de analiză, iar numărul de noi solicitări pe care le înregistrăm zilnic, depăşeste 500. Acest lucru reprezintă o provocare pentru echipa FNGCIMM, care face eforturi însemnate pentru soluţionarea cererilor în cel mai scurt timp', menţionează sursa citată.
Fondul anunţă totodată că a suplimentat numărul de angajaţi implicaţi în toate etapele procesului de analiză şi a extins programul de lucru, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.