Jurnalul.ro Cultură Teatru Prima ediție a Festivalului Dramaturgiei Românești

Prima ediție a Festivalului Dramaturgiei Românești

de Magdalena Popa Buluc    |   

Teatrul de Comedie, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, organizează în perioada 11 - 14 noiembrie 2022, Zilele Dramaturgiei Românești. Programul va reuni evenimente diverse precum: spectacole lectură, spectacole de teatru radiofonic, lansări de carte, conferințe și evocări ale unor figuri marcante din dramaturgia românească, concursuri tematice de eseuri pentru liceeni, reprezentații ale unor spectacole care au la bază texte din dramaturgia contemporană.

Teatrul a adus, încă de la început, oamenii împreună. De aceea, marii clasici ai literaturii române, începând cu secolul al XIX-lea, au conclucrat pentru apariția unei dramaturgii românești originale, cu mesaj ferm și cu articulații coerente – printre altele, ca parte a existenței noastre pe harta Europei. Dintr-un început firav, s-a născut o întreagă galerie de dramaturgi, care, în diverse contexte istorice au putut fi așezați lesne alături de marii creatori de teatru ai lumii: I.L.Caragiale, E. Ionesco, Matei Vișniec etc.

Începând din anul 2019, Ziua Dramaturgiei Românești este sărbătorită pe data de 13 noiembrie, în amintirea premierei spectacolului „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, din 13 noiembrie 1884, de la Teatrul Național din București. Extinderea, în cadrul actualei ediții, a intervalului aniversar la patru zile reprezintă continuarea firească a acestui proiect original, care își propune să ofere o imagine cuprinzătoare a ceea ce a reprezentat și reprezintă astăzi creația dramatică, importanța acesteia, dar și crearea unui context favorabil pentru încurajarea inițiativelor în domeniu. Festivalul va aduce împreună specialiști și creatori din domeniu care vor facilita spectatorului contactul cu această parte mai puțin observabilă, care stă la baza oricărui spectacol de teatru.

Evenimentele incluse în programul festivalului vor fi grupate în două secțiuni principale: Dramaturgia Cool și Dramaturgia „de ieri”, facilitând astfel dialogul între generații și lărgirea perspectivei de analiză asupra subiectului.

Totodată, în perioada desfășurării festivalului nostru, Teatrul Național Radiofonic va lansa pe site-ul www.eteatru.ro colecția Zilele Dramaturgiei Românești, care va cuprinde cele mai noi producții radiofonice realizate pe texte semnate de o serie de dramaturgi români contemporani.

PROGRAM

Vineri 11 noiembrie 2022

Sediul MNLR, Strada Nicolae Crețulescu nr. 8

13.00 – Spectacol lectură

Mecanicul Bergson de Dumitru Solomon, regia: Răzvan Popa

Evocare: Dumitru Solomon

Invitați: Victor Ioan Frunză, Alice Georgescu, Radu F. Alexandru, Doina Papp, Lucia Verona, Ioan Cristescu

18.30 - Conferință

Canonul Mut. Dramaturgia românească în comunism

Invitat: Liviu Malița

Moderator: Ioan Cristescu

Lansare de carte   

Dizidența anticomunistă și cenzura în dramaturgia românească, de Liviu Malița

Sâmbătă, 12 noiembrie 2022

Sediul MNLR, Strada Nicolae Crețulescu nr. 8

13.00 – Lansare de carte

Povestea unui scenariu. O scrisoare pierdută de Titus Popovici și Mircea Cornișteanu

Invitați: Mircea Cornișteanu, Ioan Cristescu

19.00 – Spectacol

ARTA LA DOMICILIU scenariu dramatic de Dragoș Huluba după texte de Teodor Mazilu, Dumitru Solomon, Ion Băieșu și I. L. Caragiale, regia Dragoș Huluba.

Teatrul de Comedie, Sala Radu Beligan

Duminică, 13 noiembrie 2022

Sediul MNLR, Strada Nicolae Crețulescu nr. 8

13.00 – Conferință

Dramaturgia românească - împliniri și neîmpliniri.

Invitați: George Banu, Matei Vișniec, Ioan Cristescu

17.00 – Spectacol lectură

Apostolul Pavel de Ion Druță, regia: Răzvan Popa

Luni, 14 noiembrie 2022

Sediul MNLR, Strada Nicolae Crețulescu nr. 8

12.00 – Conferință

Personaje adolescenți în dramaturgia românească și universală

Invitat: Ioan Cristescu

***Anunțarea câștigătorilor concursului de eseistică

17.00 – Spectacol

Inocentul – one man show Dan Tudor

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri