Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 2 februarie 2024, a inculpatului Andrei Cosmin-Ionuț, primar al municipiului Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
În ordonanța procurorilor se arată că, în 25 august 2021, inculpatul ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional
superior” scos la concurs de instituția pe care o conducea.
Ca urmare a acestor demersuri, o zi mai târziu, persoana respectivă ar fi promovat concursul și ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv.
„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să nu depășească limita teritorială a țării decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanța de judecată) și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, arată DNA.
(sursa: Mediafax)