Jurnalul.ro Cultură Carte Primar român în Israel: Meir Nitzan la „Cafeneaua Românească” de la Tel Aviv

Primar român în Israel: Meir Nitzan la „Cafeneaua Românească” de la Tel Aviv

de Magdalena Popa Buluc    |   

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv continuă seria de evenimente organizate în limba ebraică și destinate descendenților evreilor originari din România – generațiile a II-a și a III-a, cu un nou eveniment din cadrul „Cafenelei Românești”, ce-l va avea ca invitat pe Meir Nitzan, fost primar al orașului Rishon Le Tzion, originar din România, care a ocupat funcția de primar timp de 25 de ani (5 mandate consecutive), devenind astfel unul dintre cei mai longevivi primari din istoria politică a Israelului.

Ca rezultat al acestei performanțe, Meir Nitzan – militar de carieră, cu 33 de ani petrecuți în cadrul armatei israeliene – a publicat în 2009, la Editura Sa'ar, cartea autobiografică „Cu ranița prin viață”, în care descrie, printre altele, anii tinereții petrecuți în România, atmosfera Bucureștiului înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, personajele importante din acele vremuri și care i-au inspirat valori și repere morale ce l-au însoțit și ghidat toată viața. Cartea va servi ca punct de pornire pentru discuțiile cu publicul la evenimentul din 15 martie.

Evenimentul, în limba ebraică, este realizat în colaborare cu grupul „Shorashim Romanim – Rădăcini românești” și va avea loc la sediul ICR Tel Aviv, în data de 15 martie 2019, de la ora 11:00.

În cadrul evenimentului, Meir Nitzan va povesti audienței despre parcursul și ascensiunea sa profesionale, despre cum a reușit să îmbine originile românești – cu moștenirea culturală și civilizațională presupuse de aceasta – cu noua sa identitate israeliană. De asemenea, va aduce în discuție rolul jucat de evreii de origine română la dezvoltarea Israelului, în general, și a orașului Rishon Le Tzion în particular, cât și contribuția personală la transformarea orașului, dintr-un simplu oraș din „periferia adormită” a Tel Aviv-ului într-unul dintre cele mai competive, socio-economic și cultural vorbind, așezări urbane ale Israelului contemporan.

 

Meir Nitzan s-a născut la București (1932) și după o lungă carieră în Forțele de Apărare Israeliene și-a început cariera politică, fiind ales primar al orașului Rishon Le Tzion, la conducerea căruia a fost timp de 25 de ani neîntrerupți, în perioada 1983-2008. Această performanță, explicabilă prin dezvoltarea fără precedent a orașului, l-a transformat înr-o cunoscută figură publică în Israel, fiind adesea numit „primarul-vedetă”. În perioada 2011-2013 a servit, de asemenea, ca primar al orașului Lod, timp în care economia acestuia s-a redresat semnificativ și rata criminalității a scăzut simțitor, motive pentru care Meir Nitzan a fost în centrul seriei documentare „Lod”, ce i-a urmărit parcursul, începând cu preluarea mandatului de primar și „luptele” duse pentru redresarea unuia dintre orașele defavorizate ale Israelului.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri