Procurorii DNA Pitești au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a primarului orașului Mioveni, județul Argeș, pentru trafic de influență.
Potrivit DNA, Georgescu Ion este bănuit că, în toamna anului 2022, ar fi acceptat de la o persoană (martor) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranșă de 10.000 euro, pentru a-și exercita influența pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenți din conducerea Spitalului Orășenesc Mioveni, pentru ca aceștia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic.
Restul banilor urmau să fie remiși primarului, conform înțelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală.
Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reușit să-și țină „promisiunea” făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior.
Miercuri, în sediul primăriei orașului Mioveni, Georgescu Ion ar fi remis martorului suma de bani.
(sursa: Mediafax)