Jurnalul.ro Cultură Film Primele cuvinte ale lui Arnold Schwarzenegger de pe patul de spital: 'M-am întors'

Primele cuvinte ale lui Arnold Schwarzenegger de pe patul de spital: 'M-am întors'

Actorul şi fostul bodybuilder Arnold Schwarzenegger a fost supus unei intervenţii chirurgicale cardiace, pentru a-i fi înlocuită o valvă care fusese implantată în urmă cu 20 de ani, scrie Reuters.

Actorul se recuperează şi, potrivit purtătorului său de cuvânt, după operaţie a spus: „I’m back” (M-am întors, n.r).

În vârstă de 70 de ani, Schwarzenegger „este treaz şi primele lui cuvinte au fost chiar «I’m back»”, a mai spus Ketchell. Personajul pe care l-a jucat în „The Terminator” (1984) este cel care spune celebrele cuvinte „I’ll be back”.

Arnold Schwarzenegger este actor, culturist şi politician american de origine austriacă, născut pe 30 iulie 1947.

Supranumit „Stejarul austriac” în timpul carierei de culturist şi „Schwarzy” în timpul carierei sale de actor, starul hollywoodian a devenit cunoscut în ultimii ani şi sub numele de „Governator” (contragere între „Guvernator” şi „Terminator”).

Schwarzenegger a câştigat concursul de bodybuilding Mr. Universe de cinci ori şi Mr. Olympia de şapte ori, înainte de a deveni actor. S-a dedicat politicii în urmă cu două decenii, oar în perioada 2003 - 2006 a fost guvernator republican al statului California.Agerpres

Subiecte în articol: arnold schwarzenegger
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri