Jurnalul.ro Ştiri Social Principesa Margareta: România îşi consolidează libertăţile şi foloseşte bine instrumentele dezvoltării

Principesa Margareta: România îşi consolidează libertăţile şi foloseşte bine instrumentele dezvoltării

Principesa Margareta, Custodele Coroanei române, spune că evenimentele din Europa şi din lume au arătat că "democraţia trăieşte un moment de instabilitate şi de slăbiciune", iar prosperitatea nu asigură automat echilibrul şi siguranţa statelor, însă " România îşi consolidează libertăţile şi foloseşte bine instrumentele dezvoltării".

"Deviere de la principii şi valori, momente de rătăcire pot interveni în orice societate, chiar şi în cele mai avansate de pe glob. România are de făcut faţă unor dificultăţi care erau de neimaginat acum 20 de ani. Valorile pe care Regele Mihai le-a promovat întreaga sa viaţă sunt astăzi mai importante decât oricând: bunătatea, loialitatea, simţul datoriei, iubirea de ţară, competenţa şi măsura. (...) România îşi consolidează libertăţile şi foloseşte bine instrumentele dezvoltării. Societatea noastră dovedeşte conştiinţă şi intransigenţă, doreşte informaţie şi dă dovadă de spirit civic. Autoritatea politică este chemată să dea examene de competenţă şi de etică. Ne lipseşte încă reflexul de a respecta legea, fără să ne oblige cineva, şi nu ne exercităm încă, în plan public, cu răspundere şi patriotism", declară aceasta în mesajul de Crăciun dat publicităţii sâmbătă.

Principesa Margareta adaugă că anul 2016 a fost unul "cu semnificaţii importante, cu emoţii profunde, cu tristeţe şi cu bucurii".

"Anul 2016 a stat sub semnul celor 150 de ani de istorie modernă a ţării noastre. Carol I a devenit principe suveran în anul 1866 şi a promulgat o nouă constitutie, care a aşezat statul român modern pe harta Europei. Devotamentul faţă de Coroană şi faţă de ţară a fost un numitor comun al înaintaşilor mei. Loialitatea Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, ca şi dăruirea exemplară a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria sunt un mare exemplu pentru România de astăzi. Anul acesta este un an al durerii, în care ne-am despărţit de Regina Ana. Cei 68 de ani pe care Regina noastră i-a dăruit Regelui şi ţării ne-au făcut să credem că ea va fi mereu cu noi. Regina a plecat lăsând în urmă tristeţe, dar şi un exemplar legământ de devotament, modestie şi hotărâre. Tatăl meu a fost absent anul acesta, după o grea problemă de sănătate. Înconjurat cu iubire, Regele nostru a sărbătorit 95 de ani", a precizat Custodele Casei regale.

De asemenea, principesa Margareta a precizat că Familia Regală a mers în anul 2016 în multe comunităţi locale, "mici şi mari, din Cluj şi Sibiu la Iaşi şi Bacău, de la Braşov şi Alba la Galaţi şi Tulcea, din Ialomiţa la Chişinău, Bălţi, Cahul, Soroca şi Comrat".

"Familia noastră a reprezentat România în vizite în Germania, Suedia, Marea Britanie, Albania, Elveţia şi Belgia. Am dezvoltat proiecte educaţionale, culturale, sociale şi sportive, am avut acţiuni diplomatice. Multe instituţii şi organizaţii s-au aşezat sub egidă regală. Palatul Elisabeta, Castelul Peleş şi Săvârşinul găzduiesc evenimente şi adună mii de oameni, încurajând competenţa, continuitatea şi creativitatea", mai spune aceasta.

Principesa Margareta susţine, totodată, că şi în anul 2016 Fundaţia Principesa Margareta a României a făcut eforturi pentru ca "bătrânii noştri să aibă o viaţă demnă, înconjuraţi de afecţiunea şi respectul celorlalţi".

"De asemenea, fundaţia ajută generaţia tânără de artişti talentaţi, care au aspiraţii înalte, pragmatism şi energie, pentru a evolua profesional. Ei pot duce România departe, dar au nevoie de încurajarea societăţii. La 140 de ani de la fondarea Crucii Roşii române, această mare organizaţie a reluat legătura sa istorică şi tradiţională cu Familia Regală. Soldaţii români ne dau o lecţie de curaj, patriotism şi simţ al datoriei. Felicit pe militarii noştri, oriunde se află ei", subliniază aceasta.

De asemenea, Custodele Coroanei române urează românilor sărbători fericite.

"Suntem în ajunul sărbătorii naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos. Exemplul său de iubire şi sacrificiu este o sursă de inspiraţie, un far al vieţii noastre. În numele Regelui Mihai şi al întregii Familii Regale, trimit românilor din ţară, din Republica Moldova şi din toate colţurile lumii, urări de sănătate şi fericire", conchide aceasta, potrivit sursei citate.

Sursa - AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri