Poreclit de supușii spanioli „El rey papalero”, adică „Regele hârțogar” - pentru meticulozitatea cu care se apleca și asupra celor mai neînsemnate documente -, sau „Filip cel Prudent” - grație atenției cu care-și cântărea orice decizie -, Filip al II-lea, vlăstarul unui bărbat cu șaptesprezece coroane, a domnit, la rândul lui, într-un imperiu care stăpânea teritorii pe toate cele patru continente cunoscute până atunci de europeni. Sub sceptrul lui, Spania a reprezentat cea mai importantă putere a Occidentului și una dintre forțele de temut ale lumii. Scund, subțirel, cu fața prelungă, moștenind mandibula proeminentă a lui Carol Quintul, prințul Filip avea să fie logodit și imediat însurat, la doar șaisprezece ani, cu verișoara Maria Manuela, fiica regelui Ioan al III-lea al Portugaliei și a reginei Ecaterina de Habsburg. O mișcare matrimonială clasică pentru Casa de Habsburg, care prin astfel de alianțe reușise hegemonia unei părți însemnate din Europa de Vest.
Don Carlos, ce destin!
Pe Filip însă ghinionul l-a lovit devastator. După nici doi ani de la căsătorie, Maria Manuela avea să se sfârșească din cauza unor complicații posterioare nașterii lui Don Carlos, adus pe lume pe 8 iulie 1545, la Valladolid. Fructul acestei iubiri consangvine, prinț al Asturiilor încă din fașă, era handicapat fizic și psihic. „Gângav, scălâmb și rahitic, violent, devastat de crize de epilepsie, sadic și cu înclinații homosexuale, Don Carlos a fost crucea pe care Filip a purtat-o toată viața. Destinul acestui prinț bătut de soartă a inspirat câteva opere literare («Don Carlos», dramă în cinci acte, în versuri, de Schiller, 1801) și o arie muzicală («Don Carlos», de Verdi, 1867)”, consemna biograful Jean des Cars în volumul „Saga dinastiei de Habsburg. De la Sfântul Imperiu la Uniunea Europeană (Editura Trei, 2015).
Însurat (a doua oară) cu pretendenta propriului tată
Tulburat inițial de drama fiului său, Filip al II-lea a fost nevoit să se replieze strategic. În politică nu era loc de sentimentalisme. Și-a dezmoștenit așadar băiatul inapt să-și exercite drepturile legale (au fost voci care l-au acuzat pe Filip inclusiv de eliminarea fizică a lui Don Carlos, mort la doar 23 de ani), iar mai târziu l-a aruncat în închisoare, acuzându-l de complot împotriva statului. Filip s-a reorientat, matrimonial, spre o altă partidă avantajoasă: Maria Tudor, cunoscută ca Maria I a Angliei. Faptul că această femeie cu unsprezece ani mai în vârstă decât el îi era și rudă bună, fiind verișoara primară a tatălui lui, Carol Quintul, a fost trecut cu vederea. Alianța politică dintre Spania și Anglia a fost considerată, bineînțeles, mai importantă. Ce mai conta că Maria, odrasla lui Henric al VIII-lea al Angliei și a Caterinei de Aragón, îi fusese promisă odinioară inclusiv părintelui lui Filip al II-lea, Carol, cu care fusese și logodită?!
Țeapa din Albion
Căsnicia cu „mătușa” Maria s-a consumat repede, în doar patru ani. Roasă de boală și urâtă de propriul popor pentru sângeroasele persecuții religioase - a comandat executarea a nu mai puțin de trei sute de protestanți într-o singură zi! - regina Angliei și a Irlandei și-a dat sufletul fără să-i dăruiască vreun moștenitor lui Filip. Mai mult, înainte de moarte a desemnat-o ca succesoare la tronul Tudorilor pe sora sa vitregă, Elisabeta, retezând astfel eventualele pretenții ale Habsburgilor din Spania. După ani buni, debusolat, preocupat de zămislirea unui moștenitor legal, Filip cel Prudent - ce ironie! - calculează atent și lovește din nou.
A treia oară a luat de nevastă o fetișcană
De data aceasta a ales mâna prințesei Elisabeta de Valois, fiica lui Henric al II-lea al Franței și a reginei Caterina de Medici, o fetișcană de paisprezece ani (Filip împlinise deja 32) pe care suveranul Spaniei intenționase inițial s-o curteze pentru fiul său handicapat, Don Carlos. Cel puțin aceasta nu le era rudă! Apropierea celor două familii a avut însă un substrat politic evident: din cauza neajunsurilor financiare, după șaizeci și șapte de ani de războaie costisitoare în Italia, Habsburg și Valois se angajau să încheie pacea prin pecetluirea unei uniri matrimoniale. Nunta a avut loc la 3 aprilie 1559 și a fost urmată - cum altfel? - de o tragedie.
Tragedii cu repetiție
La serbările organizate la începutul verii la Paris, la un turnir, regele Henric al II-lea al Franței avea să fie lovit mortal de contele de Montgomery, a cărui lance, deviind din platoșa suveranului, i-a pătruns prin ochi, zdrobindu-i creierul. Mireasa a ajuns în Spania devastată de durere. Într-un deceniu, cât a durat cea de-a treia căsnicie a lui Filip, Elisabeta a născut de cinci ori: prima oară, gemene moarte, apoi încă două fete, urmate de un fiu născut inert. După un avort greu, Elisabeta avea să-și piardă, la rândul ei, viața, lăsându-l pe Filip al II-lea tată a două fete, fără vreun urmaș pe linie bărbătească. Fiul împăratului cu șaptesprezece coroane puse cândva una peste alta părea blestemat.
În pat cu nepoțica
Ultimele zvonuri de la curte, care șușoteau despre o fantezistă legătură între fiul lui beteag și adorata Elisabeta, l-au proiectat pe nefericitul bărbat într-o muțenie din care n-avea să se mai elibereze decât mai târziu, după ce a pus la cale cea de-a patra sa căsătorie și ultima. Preocupat să-și consolideze puterea, Filip a luat-o de soție pe Ana de Austria, fiica surorii lui, Maria, și a împăratului Maximilian al II-lea. O nepoată de sânge, așadar. Decizie stranie, care se va dovedi și total neinspirată, deoarece consangvinitatea va pedepsi dur această păcătoasă uniune.
Ipocrizia Vaticanului
„O legătură matrimonială pe care Biserica n-ar fi tolerat-o la niște muritori de rând. Ea strângea desigur relațiile cu Viena, însă inaugura totodată niște practici supărătoare, care aveau să se înmulțească în secolul următor și să ducă la adevărate dezastre genetice”, comenta istoricul Jean Béranger în cartea „Istoria Imperiului Habsburgic, 1273-1918” (Editura Fayard, 1990). Papa Pius al V-lea i-a dat dezlegarea lui Filip, ajuns la patruzeci de ani fără moștenitor, mai mult pentru a nu-l îndepărta de proiectul unei cruciade pe mare împotriva turcilor otomani.
Patru fii, de la nepoată pentru unchi
„Regele - raporta un ambasador al Veneției la curtea Spaniei - o vizitează pe regină de trei ori în fiecare zi: dimineața, înaintea liturghiei, în timpul zilei, înainte să se apuce de lucru și seara, înainte de culcare”. Filip era hotărât, dacă nu disperat să aibă un fiu. „Regele și regina - mai adăuga diplomatul republicii plutitoare - se culcă în două paturi joase despărțite de un paravan de lemn, dar întrucât acestea sunt acoperite de o draperie mare s-ar zice că nu este decât unul singur. Regele manifestă multă tandrețe față de regină”. S-a spus că Filip al II-lea a fost chiar îndrăgostit de nepoata sa, iar Ana, la rândul ei, fidelă unchiului care-i devenise soț și stăpân.
Dansul morții
Austriaca i-a turnat patru fii lui Filip al II-lea, sporindu-i speranțele și fericirea cu prilejul fiecărei nașteri. Tragediile aveau să se țină însă scai de acest cuplu bizar. Primul băiat, Ferdinand, prinț de Asturia, născut în iarna anului 1571, a supraviețuit doar șapte ani. Al doilea, Carlos Lorenzo, venit pe lume în vara anului 1573, avea să închidă ochii după doar doi ani. Al treilea, Diego, prinț de Asturia, a trăit șapte ani, între 1575 și 1582. Abia al patrulea, Filip, va avea mai mult noroc. El va deveni, de altfel, regele Filip al III-lea al Spaniei. Nu va domni însă mult. Își va da duhul pe altarul zestrei genetice strâmbe, la doar 43 de ani. Perechea regală unchi-nepoată va avea și o fiică, Maria, care nu va supraviețui decât trei ani, între 1580 și 1583. Blestemul consangvinității avea să și destrame nu peste mult timp dinastia Habsburgilor din Spania...
Bilanț devastator
Filip al II-lea de Habsburg a avut patru soții și unsprezece copii, dintre care unul a fost handicapat fizic și psihic (Don Carlos), trei s-au născut morți, iar alți patru au trăit maximum șapte ani. O nebunie!
Ruină
În pragul morții lui Filip al II-lea, Spania era aproape ruinată: creșterea prețurilor, estimată la 400%, paralizase exporturile; țăranii, copleșiți de taxe, abandonaseră pământurile, în vreme ce bogățiile cărate din America umpleau seifurile bancherilor Europei în contul datoriilor generate de nesfârșite războaie.
„Gângav, scălâmb și rahitic, violent, devastat de crize de epilepsie, sadic și cu înclinații homosexuale, Don Carlos a fost crucea pe care Filip a purtat-o toată viața”, Jean des Cars, istoric
Preocupat să-și consolideze puterea, Filip a luat-o de soție pe Ana de Austria, fiica surorii lui, Maria, și a împăratului Maximilian al II-lea
400% a fost procentul creșterii prețurilor la sfârșitul domniei lui Filip al II-lea al Spaniei. Colaps economic!