Jurnalul.ro Ştiri Justitie Prințul Paul, condamnat la închisoare, dat în urmărire internațională

Prințul Paul, condamnat la închisoare, dat în urmărire internațională

Prințul Paul al României nu a fost găsit, joi seara, acasă de polițiștii care au încercat să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei, după ce acesta a fost condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul ferma Băneasa. Acesta va fi dat în urmărire internațională.

Polițiștii au mers joi seara acasă la prințul Paul pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea. După câteva minute petrecute în locuința acestuia, polițiștii au ieșit pentru că prințul nu era acasă.

Potrivit sentinței date joi de ICCJ, Al României Paul Philippe a fost condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare în dosarul Ferma Băneasa.

„Cu privire la persoana condamnată la pedeapsa cu închisoarea, având în vedere că nu a fost găsită la domiciliu, se demarează procedura punerii în urmărire. Se demarează activitatea de obținere a mandatului european de arestare și implicit a urmăririi internaționale”, a anunțat Poliția Capitalei.

Polițiștii din Ilfov l-au luat, joi seara, de acasă pe omul de afaceri Remus Truică, condamnat la 7 ani de închisoare în același dosar.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat joi verdictul în dosarul retrocedării fermei Băneasa. Astfel, Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de închisoare, oamenii de afaceri Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein la câte 5 ani de închisoare, iar prințul Paul a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: printul paul
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri