Jurnalul.ro Ştiri Externe Proaspătul cuplu Harry şi Meghan s-a întors la îndatoririle regale după nunta de basm

Proaspătul cuplu Harry şi Meghan s-a întors la îndatoririle regale după nunta de basm

Proaspăt căsătoriţii Harry şi Meghan, ducele şi ducesa de Sussex, au puţin timp la dispoziţie pentru a se recupera după nunta de basm de sâmbătă deoarece se întorc la îndatoririle regale chiar din această săptămână, informează Press Association. 

Spre deosebire de alte cupluri, Harry şi Meghan nu vor pleca imediat în luna de miere, ci se vor ocupa de angajamentele familiei regale, de data aceasta din postura de soţ şi soţie. 

Cuplul, care şi-a unit destinele în cadrul unei ceremonii privite sâmbătă de milioane de telespectatori din lumea întreagă, va participa marţi la o petrecere prilejuită de cea de-a 70-a aniversare a prinţului de Wales. Evenimentul va marca un nou început pentru fosta actriţă Meghan, care a vorbit deja despre dorinţa sa de a debuta ''cu entuziasm'' în noul său rol de membră cu drepturi depline a familiei regale. 

La scurt timp după încheierea ceremoniei de căsătorie, care a avut loc la capela St. George de pe domeniul Castelului Windsor, paginile reţelelor de socializare ale Palatului Kensington şi site-ul monarhiei britanice au fost actualizate cu informaţii despre cel mai nou membru al familiei regale. 

O biografie a fostei actriţe din serialul ''Suits'', postată pe site-ul oficial al monarhiei, menţionează ''angajamentul său de durată'' de a contribui la promovarea ''justiţiei sociale şi drepturilor femeilor'' şi conţine un citat în care Meghan declară: ''Sunt mândră să fiu femeie şi feministă''. 

Meghan, care, potrivit presei, a ţinut un discurs în timpul recepţiei de după cununie, o altă iniţiativă considerată o ruptură de tradiţia familiei regale, a lucrat în trecut cu numeroase organizaţii nonprofit printre care UN Women şi World Vision. Ducesa va continua să lucreze pentru Royal Foundation alături de Harry şi ducele şi ducesa de Cambridge. 

În luna octombrie, este programată o vizită în Australia, cu ocazia 2018 Invictus Games, urmând să fie anunţate şi alte călătorii în străinătate anul acesta. 

În ciuda programului încărcat, cuplul a profitat de ocazie pentru a petrece duminică puţin timp departe de atenţia publicului. 

După cele două recepţii găzduite de regina Elisabeta a II-a şi de prinţul de Wales sâmbătă, proaspătul cuplu regal a părăsit Castelul Windsor duminică după-amiază pentru câteva momente binemeritate de singurătate. 

Doar ducele şi ducesa de Cambridge au fost zăriţi întorcându-se la Palatul Kensington duminică seara. 

În acceaşi zi, creatoarea rochiei de cununie a lui Meghan a spus că mireasa ''strălucea'' şi a fost ''incredibil de stăpână pe sine'' atunci când s-a îmbrăcat pentru ceremonie. 

Creatoarea Clare Waight Keller a dezvăluit, de asemenea, că Harry i-a spus după ceremonie: ''Dumnezeule, mulţumesc, arată absolut fabulos''. 

Potrivit relatărilor media, invitaţii la petrecere au sărbătorit cuplul regal cu cocktailuri tematice, un spectaculos foc de artificii şi dansând acompaniaţi de muzica unui celebru DJ. 

Potrivit Mirror, George Clooney le-ar fi invitat pe Meghan şi pe Kate pe ringul de dans, iar noua ducesă de Sussex şi-a terminat discursul cu cuvintele: ''Mi-am găsit prinţul''.AGERPRES

Subiecte în articol: Prinţul Harry şi Meghan Markle
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri