Jurnalul.ro Ştiri Politică Europarlamentar: Procesul împotriva Consiliului Uniunii Europene pentru respingerea intrării României în spațiul Schengen nu s-a încheiat. Facem recurs

Europarlamentar: Procesul împotriva Consiliului Uniunii Europene pentru respingerea intrării României în spațiul Schengen nu s-a încheiat. Facem recurs

de Redacția Jurnalul    |   

„Având în vedere faptul că Tribunalul de la Luxembourg nu a respins doar acțiunea inițiată împotriva Consiliului UE, ci a analizat și aspecte de fond, suntem în drept să facem recurs la Curtea de Justiție a Uniunii Europene”, a anunțat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac.

Europarlamentarul speră că viitorul complet de judecători va „aborda această problemă într-un mod mai complex și mai detaliat, în conformitate cu Tratatele UE și acordurile Schengen”.

„Este important de menționat că Curtea de Justiție este o instanță superioară și că numeroase decizii ale Tribunalului UE au fost anulate de către judecătorii Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Subliniez și atașez din nou Comunicarea Comisiei Europene către Consiliul UE prin care se solicită adoptarea deciziei privind intrarea în spațiul Schengen pentru România, Bulgaria și Croația. Toate cele trei state îndeplinesc aceleași criterii, însă miniștrii de interne au luat două decizii diferite: Croația a fost acceptată, în timp ce România și Bulgaria nu. Această decizie politică a generat un conflict juridic care trebuie judecat de CJUE. Dacă la următorul Consiliu JAI, pe timpul Președintei spaniole, din luna decembrie a.c., nu se va afla pe ordinea de zi intrarea României și Bulgariei în Schengen, atunci Guvernul României va avea șansa să atace acest blocaj doar intervenind în procesul aflat în recurs, care nu mai poate fi respins ca inadmisibil întrucât statul român are calitatea de reclamant privilegiat”, susține, într-o postare pe Facebook Eugen Tomac.

Acesta suține că nu regretă demersuil: „Am conștiința împăcată că am utilizat toate căile legale pe care un cetățean le are la dispoziție pentru a apăra interesele României și ale cetățenilor români în spiritul valorilor ce au consacrat proiectul european”.

„Referitor la decizia Tribunalului Uniunii Europene prin care am reclamat abuzul de putere al Austriei prin blocajul generat în Consiliul JAI împotriva României și Bulgariei, doresc să fac următoarele precizări:
1. În calitate de deputat în Parlamentul European, am susținut încă de la început că acest demers este o premieră și că am calitatea de reclamant neprivilegiat conform prevederilor din TFUE art.263. De aceea, am solicitat Guvernului României, Comisiei Europene și Parlamentului European să intervină în acest proces.
2. Am acționat în judecată respingerea intrării noastre în spațiul Schengen pe 6 februarie 2023, deoarece conform prevederilor din TFUE, o asemenea decizie poate fi atacată în termen de două luni, iar pe 8 februarie expira termenul”, mai arată europarlamentarul.

Acesta susține că a solicitat Comisiei Europene, în calitate de reclamant privilegiat, să se alăture acestui demers: „Comisia Europeană a transmis că tot ceea ce susținem este corect și adevărat, dar că va continua să solicite Consiliului UE să adopte decizia privind accesul României în spațiul Schengen și nu a intervenit în proces”.

De asemenea, Eugen Tomac spune că a cerut Guvernului României să intervină în calitate de reclamant privilegiat în acest proces istoric pentru România: „Guvernul nostru însă nu a intervenit și nu m-a sprijinit cu absolut nimic în comparație cu alte instituții europene sau guverne din statele membre”.

„Am solicitat tuturor statelor membre să intervină în acest proces, doar câteva state și-au manifestat interesul față de acest demers, dar nu au intervenit. De asemenea, am inițiat o petiție semnată de peste 50 de mii de cetățeni români prin care cerem Parlamentului European să intervină în calitate de reclamant privilegiat în acest proces. Parlamentul European a adoptat în luna iulie a.c. o rezoluție privind intrarea României în spațiul Schengen, inițiată în urma unui demers civic credibil și puternic argumentat de către domnul Răzvan Nicolescu. Această rezoluție solicită Parlamentului European să intervină în procesele aflate pe rol sau viitoare la CJUE privind aderarea României la spațiul Schengen. În prezent, sunt în plin proces de negociere cu toate grupurile politice pentru a adopta această decizie în comisia PETI privind intervenția Parlamentului European în procesul deschis la CJUE”, mai arată Eugen Tomac.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri