Jurnalul.ro Ştiri Justitie Toți procurorii DNA Constanța și-au dat demisia, după ce Voineag nu i-a mai prelungit delegarea finului procurorului general Florența

Toți procurorii DNA Constanța și-au dat demisia, după ce Voineag nu i-a mai prelungit delegarea finului procurorului general Florența

de Redacția Jurnalul    |   

Procurorii DNA Constanța și-au dat demisiile în bloc, după ce procurorul-șef Marius Voineag l-a delegat la conducerea serviciului teritorial pe procurorul Mihai Stanciu, fostul șef al Parchetului Judecătoriei Constanța. Aceștia au solicitat încetarea activității în cadrul DNA începând cu 7 mai 2024, notează G4Media.

„În data de 27.02.2024, 5 procurori din 7, au trimis cereri către secția de procurori din cadrul CSM de încetare a activității în cadrul DNA, ST Constanța începând cu data de 07.05.2024”, a transmis procurorul Mihai Stanciu, potrivit sursei citate.

Procurorii demisionari doreau ca la conducerea structurii teritoriale a DNA să rămână procurorul Andrei Bodean, cel care a condus timp de mai mulți ani unitatea de parchet, iar în ultimele luni a fost delegat pe funcție. Bodean este finul procurorului general al României, Alex Florența.

Procurorii se mută la PT Constanța

Potrivit sursei citate, și-au depus cererile de demisie procurorii Andrei Bodean, Vasile Abagiu, Ciprian Bodu, Constantin Conortos, Dan Haralambie, iar procurorul Sorin Constantinescu (fost șef al ST Constanța înaintea lui Bodean) și-a depus cererea de pensionare.

Serviciul teritorial rămâne astfel doar cu noul procuror-șef Mihai Stanciu și cu procurorul judiciar Nadia Zlate, cu grefierii și polițiștii judiciari.

Procurorii care pleacă din DNA Constanța vor lucra în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Demisiile procurorilor vin după ce aceștia au sesizat Secția de procurori din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la faptul că nu au fost consultați și nu au avut prioritate în desemnare la șefia DNA Constanța.

Subiecte în articol: dna constanta demisii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri