Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au decis, în unanimitate, să îi audieze marţi, în plen, pe procurorii DNA Doru Ţuluş, Mihaiela Moraru Iorga şi Nicolae Marin.
Judecătorul Gabriela Baltag, membru CSM, a solicitat ca cei trei procurori să fie audiaţi în şedinţa plenului pentru a detalia motivele sesizării Consiliului Superior al Magistraturii.
"Vă solicit să fiţi de acord cu invitarea acestora în vederea detalierii aspectelor semnalate. Vă spun că am citit şi m-am gândit ce am face noi într-o astfel de situaţie. Nicio dispoziţie legală nu am găsit să ne împiedice să facem astfel de verificări. (...) Dumnealor ne-au adresat nouă acest memoriu după ce au făcut demersuri corespunzătoare şi Inspecţiei Judiciare şi au urmat alte proceduri, alte căi legale. Nu interferăm peste procedurile aflate în curs, de care luăm act prin memoriile sau prin solicitările care v-au fost adresate dumneavoastră (membrilor CSM - n.r.). (...) Nu am găsit niciun fel de interdicţie legală. Nu este absolut nicio prevedere care să împiedice să facem acest lucru", a explicat Gabriela Baltag.
Cristian Ban, vicepreşedintele CSM, a replicat că nu este necesară audierea celor trei procurori, fiind o anchetă a Inspecţiei Judiciare în curs.
"Din punctul meu de vedere este o sesizare în curs la organul abilitat, Inspecţia Judiciară. Această anchetă, aceste sesizări ale domnilor procurori urmează cursul legal la IJ. Eu unul nu văd de ce am face noi aici o discuţie, să trecem peste IJ, peste verificările pe care în mod legal organul competent trebuie să le facă", a afirmat vicepreşedintele CSM.
La rândul său, procurorul general Augustin Lazăr a susţinut că anchetatorii vor putea fi audiaţi în cadrul Secţiei pentru procurori.
"Colegii noştri vor putea fi ascultaţi cu atenţie în cadrul secţiei, fiindcă dumnealor au venit să îşi susţină punctul de vedere în cadrul secţiei şi nu ar trebui în calea de atac, oarecum, să procedăm la o audiere înainte de a ajunge la o discuţie, la o analiză în cadrul Secţiei de procurori. (...) Nu s-ar putea interpreta că noi vrem să impunem un punct de vedere Secţiei şi Inspecţiei (Judiciare - n.r.)?", a spus Augustin Lazăr. AGERPRES