Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorii DNA susţin sesizarea CCR cu privire la OUG 7 şi solicită declanşarea unui conflict de natură constituţională

Procurorii DNA susţin sesizarea CCR cu privire la OUG 7 şi solicită declanşarea unui conflict de natură constituţională

Procurorii DNA, întruniţi marţi în adunare generală, au decis să susţină demersurile de sesizare a CCR cu privire la OUG 7/2019 şi să solicite declanşarea unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi autoritatea judecătorească.

"Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie este abilitat să transmită concluziile rezultate în urma votului, respectiv măsurile adoptate: susţinerea Hotărârii nr. 95/20.02.2019 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că modificările aduse prin OUG nr. 7/2019 conţin prevederi neconstituţionale şi care vor conduce la blocarea activităţii Ministerului Public, inclusiv DNA; susţinerea demersului PICCJ de a cere Avocatului Poporului sesizarea CCR cu privire la neconstituţionalitatea OUG nr. 7/2019; solicitarea ca titularii îndreptăţiţi să declanşeze un conflict juridic de natură constituţională între Guvern ca legiuitor delegat şi autoritatea judecătorească, întrucât modificările aduse prin OUG nr. 7/2019 pun în imposibilitate Ministerul Public să îşi exercite atribuţiile constituţionale", se precizează într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.

Procurorii au mai decis transmiterea unei scrisori deschise către ministrul Justiţiei, pentru a explica modul în care urmează să fie derulată şi finalizată procedura de ocupare a funcţiilor de procuror-şef secţie la DNA în intervalul de 22 de zile rămas până la expirarea delegărilor, precum şi sesizarea reprezentanţilor GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupţiei) şi a Comitetului MONEYVAL (Comitet de experţi pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor) din cadrul Consiliului Europei, cu privire la modul în care OUG 7/2019 va afecta eficienţa organelor de urmărire penală din perspectiva infracţiunilor de combaterii corupţiei şi a spălării banilor.

O altă decizie se referă la transmiterea, pe pagina de internet a DNA, a unui mesaj public privind riscul blocării activităţii instituţiei ca urmare a OUG 7/2019 şi a paralizării combaterii corupţiei la nivel înalt.

"În cursul şedinţei, au fost supuse votului Adunării generale şi alte propuneri ale participanţilor, care nu au întrunit însă numărul de voturi (majoritate simplă din numărul celor prezenţi) necesare adoptării", se mai menţionează în comunicat. AGERPRES

Subiecte în articol: procurorii dna OUG 7
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri