Procurorul general Augustin Lazăr a anunţat, luni, că Secţia militară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a trimis în instanţă dosarul "Revoluţiei".
"Astăzi, Secţia militară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat instanţei de judecată rechizitoriul în cauza cunoscută generic sub numele de dosarul 'Revoluţiei'", a declarat Augustin Lazăr.
El a precizat că dosarul cuprinde peste 3.000 de volume, iar pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate, în principal, probele obţinute după 13 iunie 2016.
"Rechizitoriul Secţiei parchetelor militare însumează 12 volume, în total 3.280 de file. Dosarul cauzei cuprinde 3.330 de volume, dintre care 2.030 de volume au fost instrumentate, administrate după 13 iunie 2016. Doresc să subliniez faptul că pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate, în principal, probele obţinute după 13 iunie 2016, dată la care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale în prezenta cauză", a spus Lazăr, într-o declaraţie de presă.
Cu această ocazie, procurorul general a prezentat scuze pentru durata excesivă a anchetei penale în acest dosar. AGERPRES