Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorul Negulescu, chemat pentru audieri la Parchetul General

Procurorul Negulescu, chemat pentru audieri la Parchetul General

Procurorul Mircea Negulescu a fost citat, joi dimineaţa, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi audiat în legătură cu o plângere depusă pe numele lui.

 

Pe numele lui Mircea Negulescu au fost depuse la Parchet mai multe plângeri penale.

În una dintre aceste plângeri, fostul deputat Vlad Cosma acuză patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, de săvârşirea infracţiunilor de compromiterea intereselor Justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat.

Postul tv Antena 3 a difuzat mai multe înregistrări în care Vlad Cosma susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să "inventeze dosare în baza unor probe fabricate" unor importanţi oameni politici şi de afaceri, printre care Sebastian Ghiţă. AGERRPES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri