Cum eu mi-am dat numărul meu de telefon la televizor, mă caută toţi oamenii necăjiţi, cu suferinţe şi mă roagă să-i trimit la consult la cei mai buni medici. Pentru neplăcerile aparatului digestiv îl solicitam pe marele profesor de gastroenterologie Alexandru Oproiu, întemeietor de şcoală în medicina sistemului stomacului, ficatului, intestinelor. N-a refuzat niciodată: „Să vină mâine la mine la spital, la 6.40 dimineaţa”! La ora aceea, la uşa cabinetului reputatului medic era coadă de zeci de persoane. De fapt, îi ajuta pe bolnavi până se însera, de peste 65 de ani. Şi la 90 de ani la rubrica vârstă, profesorul doctor Alexandru Oproiu nu avea odihnă, îi primea pe suferinzii cu faţa palidă de chin cu zâmbetul pe buze, cu o însorire în priviri şi în cuvinte, încât cei speriaţi de boală căpătau încredere, profesorul Oproiu le era santinelă la recăpătarea stării de bine în organismul lor. Profesorul Alexandru Oproiu avea nişte mâini precum cele mai exacte RMN-uri. Plimba palmele pe abdomenul tău şi rostea diagnosticele cele mai exacte, apoi scria reţete care alungau bolile. Pe stradă îl opreau oamenii şi-i spuneau: „Să trăiţi, domnule profesor, m-aţi tratat şi mi-aţi salvat viaţa acum 45 de ani!”. La ora 7 i-a bătut la uşă şi moartea, cea pe care o învinsese zeci de ani când dădea târcoale bolnavilor români. Mai mult de 25 de ani a fost directorul general al marelui spital Fundeni, a fost numit de două ori secretar de stat al Ministerului Sănătăţii. Imediat după 1990, împreună cu profesorul Bogdan Marinescu, ministrul Sănătăţii, a scos legea care vaccina toţi nou-născuţii împotriva temutului virus B, neiertător cu ficatul şi răspândirea acestei grele boli s-a micşorat de trei ori în ţara noastră. Patriot şi credincios, profesorul doctor Alexandru Oproiu a făcut parte din sinodul care conduce Biserica Ortodoxă Română şi şi-a pregătit locul de veci la Mănăstirea Cozia. Zicea: „Vreau să susure lângă mine Oltul şi să mă apere umbra lui Mircea la Cozia”.