Jurnalul.ro Ştiri Social Profesorul Iohannis, chemat de sindicate să se implice

Profesorul Iohannis, chemat de sindicate să se implice

de Dan Radu    |   

Sindicatele din Educaţie au anunţat că 15.000 de profesori, elevi şi părinţi vor protesta, azi, în faţa Guvernului şi a Palatului Cotroceni. Mitingul vine după ce negocierile cu Ministerul Muncii, privind ordonanţa corectării salariilor, au eşuat. Liderii sindicatelor spun că ofera Guvernului nu respectă nici măcar promisiunile făcute de acelaşi Executiv, la începutul anului. Aceştia îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să fie mai vizibil pe acest subiect, dat fiind programul "România educată" pe care l-a iniţiat.

Propunerea Ministerului Muncii, care prevedea o primă creştere a salariilor cu 5% în medie, de la 1 august şi altă creştere de 5% de anul viitor a fost respinsă, luni, de sindicate, acestea luând decizia de a merge înainte cu protestul anunţat azi. "Am trimis prevederile proiectului de ordonanţă în teritoriu. Absolut toată lumea a respins această variantă", a declarat pentru Jurnalul Naţional preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu. "Să ne aminim că actualul prim-ministru a semnat un memorandum la începutul anului conform căruia ar fi trebuit să se elaboreze o lege a salarizării. Noi am negociat două luni de zile cu fostul ministru al Muncii, s-a făcut o grilă şi ne-am trezit că este respinsă. Apoi s-a venit cu acea ordonanţă catastrofală care a fost respinsă chiar şi de fostul ministru al Muncii. Şi iată că de o lună de zile lucrăm la o altă ordonanţă, care din nou ne nemulţumeşte. Înseamnă că e o strategie a Guvernului de a trage de timp, că altfel nu-mi explic", a declarat Hăncescu. Liderul FSLI spune că în cadrul negocierilor s-a încercat şi implicarea preşedintelui Iohannis, dat fiind că acesta a solicitat, prin programul "România educată", ca Educaţia să fie profund reformată. "Mă aşteptam ca preşedintele să fie mai vizibil în ultima perioadă. Eu am primit în ultima lună un răspuns de la Cotroceni la o adresă făcută acum două luni şi ceva, tot pe tema salarizării. Am primit asigurări că se lucrează la un proiect de lege a salarizării şi că observaţiile trimise sunt pertinente. Dar iată că, de fapt, acel răspuns nu are nicio acoperire. Din păcate nu mai avem niciun semnal de la Cotroceni", spune Hăncescu. O implicare a preşedintelui este cerută şi de preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor. "Categoric, noi ne-am bucura să vedem o implicare a preşedintelui Iohannis, mai ales că susţinem cu tărie programul "România educată". Să nu uităm că domnia sa este cadru didactic, provenit din învăţământul preuniversitar. Aşa că sunt aşteptări foarte mari legate de modul în care preşedintele poate să-şi aducă contribuţia", spune Marius Nistor. "Avem speranţa că domnul preşedinte poate avea un rol decisiv. Altfel, stăm şi ne gândim cu groază; dacă bugetul alocat Educaţiei nu va înregistra creşteri în perioada imediat următoare, cu greu vom putea discuta despre atingerea obiectivului de 6% din PIB, conform Legii Educaţiei Naţionale şi există şi un risc în privinţa finalizării cu succes a programului România educată", spune sindicalistul.

Pentru moment, sindicatele care reprezintă profesorii nu iau în calcul blocarea anului şcolar printr-o grevă generală. "Nici elevii, nici părinţii şi nici noi nu ne dorim blocarea anului şcolar. Însă Guvernul trebuie să lase o portiţă de a discuta, pentru că dacă ei se înrăiesc, atunci s-ar putea să se înrăiască şi oamenii", spune preşedintele FSLI.

15.000 de profesori au fost anunţaţi la protestul de azi, care va consta într-un marş de la Palatul Victoria la Palatul Cotroceni

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri