După ce Ministrul Sănătății l-a dat afară pe profesorul Adrian Streinu Cercel din Comisia COVID 19 , DECIZIE IMPUSĂ ȘI SALUTATĂ DE PREMIERUL ORBAN ÎN ȘEDINȚA DE GUVERN, acest grup de consultanță a pierdut din vizibilitate. Intervențiile noii echipe au dispărut din spațiul public iar credibilitatea și claritatea măsurilor administrative luate de Minister suferă. Mai mult, ministrul Nelu Tătaru a trecut și la alte măsuri de mazilire a unor specialiști din conducerea spitalelor trecute odată cu instituirea stării de urgență în subordinea Ministerului Sănătății. Cazul recent de la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara , unde a fost schimbat managerul ,înlocuit cu un membru PNL,ARATĂ O DEGRADARE A CRITERIILOR PROFESIONALE în actul de decizie în domeniul sănătății.
Profesorul Streinu Cercel, dat afară de Nelu Tătaru într-o manieră brutală, după o operațiune de manipulare grosieră în care a intrat și Palatul Cotroceni, este însă membru al Comisiei de Epidemiologie a Academiei Române. Atașăm documentul cu componența comisiei, conduse de Academicianul Cernescu, și atribuțiile acesteia.