Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoză specială pentru Capitală: Vremea se va răcori. Temperaturile minime coboară la 5 grade

Prognoză specială pentru Capitală: Vremea se va răcori. Temperaturile minime coboară la 5 grade

Meteorologii avertizează, într-o prognoză specială emisă marți pentru Capitală pentru următoarele două zile, că vremea se va răcori, iar temperaturile minime vor ajunge și la 5 - 7 grade.

De miercuri ora 9:00 până joi ora 9:00, vremea se va răcori față de ziua anterioară, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 5...7 grade.

Cerul va fi temporar noros, iar în prima parte a intervalului trecător va ploua slab.

Ziua vor fi intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală de 45...50 km/h, iar noaptea va diminua semnificativ în intensitate.

De joi ora 9:00 până vineri la ora 9:00 cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi pe parcursul zilei, însă probabilitate de apariție a ploilor va fi redusă.

Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări ziua când la rafală se vor înregistra viteze în jurul a 45 km/h.

Temperatura maximă va fi de 18...19 grade, iar cea minimă de 6...8 grade.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: vremea bucuresti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri